Motivul pentru care Florinel Coman nu s-a aflat în lot la meciul cu Hermannstadt
articol scris de Digi Sport30.08.2022, 07:50
FCSB a terminat la egalitate partida din campionat cu Hermannstadt, scor 2-2, în etapa a șaptea, și nu s-a putut baza pe serviciile căpitanului Florinel Coman (24 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cel care a purtat banderola de căpitan în prima repriză a fost Darius Olaru (23 de ani), iar în repriza a doua, aceasta i-a revenit lui Octavian Popescu, al doilea căpitan al echipei, introdus de Nicolae Dică la pauză.
Florinel Coman, în afara lotului la meciul FCSB - Hermannstadt
Florinel Coman nu s-a aflat nici măcar pe banca de rezerve la meciul contra celor de la Hermannstadt, iar în locul său, Nicolae Dică l-a folosit pe Alexandru Musi (18 ani) în primele 45 de minute.
Motivul pentru care Florinel Coman nu a fost în lot la partida de pe Arena Națională ar fi cel al unei răceli, după cum notează Fanatik, iar Nicolae Dică a decis să nu-l forțeze pe fotbalist.
Cel mai probabil, căpitanul FCSB-ului va reveni pe teren la partida din etapa următoare, cu Farul, care va avea loc miercuri, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1.
Două goluri și două pase decisive sunt reușitele lui Florinel Coman în acest sezon la FCSB, în cele nouă partide în care a evoluat.
FCSB - Hermannstadt 2-2. Nou-promovata a condus de două ori și rămâne neînvinsă în acest sezon
Surpriza sezonului de până acum poate fi considerată Hermannstadt, care rămâne neînvinsă. Cu jucători neplătiți din luna mai, sibienii au condus de două ori pe terenul vicecampioanei FCSB și au plecat cu un punct, scor 2-2, în etapa a șaptea. Butean și Dawa au marcat eurogoluri.
Meciul a început spectaculos, cu două ocazii ale gazdelor, dar portarul Muțiu a fost pe fază de fiecare dată. Sibienii nu s-au speriat și s-au așezat bine în teren, iar în minutul 19 au ratat două ocazii în aceeași fază.
Hermannstadt a deschis scorul în minutul 19. Totul a plecat de la o minge pierdută de Dawa, iar Butean a finalizat.
Portarul Muțiu a avut apoi un reflex foarte bun la lovitura de cap a lui Tamm, însă FCSB a egalat după un minut, prin Dawa, care s-a revanșat pentru greșeala de mai devreme și a înscris spectaculos.
Până la pauză, Hermannstadt a mai avut o ocazie, după o combinație de efect. În startul reprizei secunde, Boboc a respins în ultimul moment din fața lui Petrescu.
Echipa lui Măldărășanu a continuat să joace curajos și a preluat din nou conducerea, prin execuția superbă a lui Paraschiv. Gazdele nu și-au revenit din șoc, iar Hermannstadt a mai avut o ocazie.
Tamm a fost apoi aproape să înscrie la un corner, iar la poarta cealaltă, Buhăcianu a irosit și el două șanse. În prelungiri, Edjouma a egalat și FCSB - Hermannstadt s-a terminat 2-2.
VIDEO Rezumat FCSB - Hermannstadt 2-2
Etichete: nicolae dica , florinel coman , florinel coman fcsb , fcsb hermannstadt , florinel coman racit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...