Exclusiv "Moruţan trebuie să plece de la FCSB!". Destinaţia ideală pentru tânărul mijlocaș
19.01.2019, 16:08Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoşani, a ţinut să clarifice situaţia lui Olimpiu Moruţan (19 ani), din punctul de vedere al clubului pe care îl reprezintă. Moldovenii l-ar vrea înapoi, sub formă de împrumut, însă nu există tatonări în acest sens. Un lucru e clar: roş-albaştrii ar trebui să îl cedeze, pentru a avea ocazia să joace constant.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
În mandatul lui Dică, Moruţan a fost titular de prea puţine ori la FCSB. Acum, situaţia sa s-a complicat şi mai mult, pe postul său venind Florentin Matei şi Adrian Stoian, fotbalişti cu un CV important. În consecinţă, Moruţan se poate pierde uşor, fiind un fotbalist de moral. Pentru a fi salvat, FCSB ar trebui să îl împrumute, crede Valeriu Iftime, fostul său patron de la Botoşani.
"Ar trebui să lămurim lucrurile. Eu am fost întrebat despre Moruțan. Nu am spus că e așteptat la FC Botoșani acum. El nu joacă și dacă au venit acești jucători (n.r. Matei şi Stoian) s-ar putea să fie o problemă acolo. Sigur, el trebuie să-și câștige postul, dar la FCSB e foarte greu să fii titular. Problema lui Moruțan este că nici până acum, fără acești doi noi jucători, tot nu a fost titular.
Și au mai fost și ultime două intervenții destul de greu de suportat: Acea eliminare, imediat după ce a intrat pe teren, și înlocuirea aceea rapidă după ce abia fusese introdus pe teren. Moruțan e un talent absolut extraordinar, un jucător cu un potențial mare, dar trebuie să joace. Ca să poată juca, el trebuie să meargă la orice altă echipă. Bineînțeles că orice echipă îl dorește. Nu am vorbit niciodată cu el, nu cred că va veni la Botoșani. Depinde și de strategia celor de la FCSB și de modul în care vor să trateze acești copii", a spus patronul moldovenilor, la Digi Sport Special.
Moruţan s-a integra perfect la Viitorul
Chiar dacă a admis că şi l-ar dori pe jucător înapoi la echipa sa, sub formă de împrumut, Iftime a avut fair-play-ul să spună unde crede că s-ar integra perfect mijlocaşul. Viitorul lui Hagi dă mult credit tinerilor, iar "Regele" fotbalului românesc ştie pe ce butoane să apese, astfel încât jucătorii fără experienţă să evolueze fără teamă şi să se dezvolte.
"El ar putea trăi într-un mediu cum este cel de la Viitorul, unde domnul Hagi forțează acești tineri și îi sfătuiește continuu. Dacă nu e așa, poate să-și piardă încet-încet din încredere. Are valoare sută la sută de FCSB. Un copil cum e el, plecat de la o echipă mică la una mare, poate și greși. Trebuie gestionate aceste aspecte ca să poată să capete încredere pentru că are capacități extraordinare", a mai spus patronul Botoşaniului.
Etichete: valeriu iftime , morutan , olimpiu morutan , morutan fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un poliţist în vârstă de 21 de ani, din localitatea Ghizela, judeţul Timiş, a murit în postul de...