Moraru: "Joan şi Edu Oriol vor juca la Rapid până la finalul sezonului. Apoi, există drept de prelungire"
29.01.2015, 14:15Acţionarul majoritar al Rapidului, Valerii Moraru, a declarat că fotbaliştii spanioli Joan şi Eduard Oriol au semnat contracte până în vară cu gruparea giuleşteană, cu opţiune de prelungire în cazul în care echipa se salvează de la retrogradare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Joan şi Edu Oriol au semnat contractele şi sunt jucătorii noştri. Vor juca la Rapid până la sfârşitul sezonului, iar apoi există drept de prelungire în funcţie de rezultatele echipei", a afirmat Moraru, pentru MEDIAFAX.
Oficialul a menţionat că a fost oficializat şi contractul cu fundaşul ceh Tomas Josl, dar s-a renunţat la portughezul Hugo Lopes. "Josl este de ceva timp în cantonament cu echipa şi am oficializat şi contractul cu el. În schimb, am renunţat la fundaşul portughez Hugo Lopes", a adăugat Valerii Moraru.
În vârstă de 28 de ani, fundaşul stânga Joan Oriol a evoluat în prima parte a sezonului în liga a doua engleză, la Blackpool. În cariera sa a mai jucat la Osasuna, Villarreal, CF Gava şi Gimnastic de Tarragona. Fratele său geamăn, mijlocaşul Eduard Oriol s-a aflat de asemenea până în această iarnă sub contract cu Blackpool. El a mai evoluat în carieră la formaţiile Pobla Mafumet, Reus, Sant Andreu, Barcelona B, Zaragoza, Khazar Lankaran şi AEL Limassol.
Tomas Josl, fundaş care a debutat pentru Rapid în meciul amical cu FC Marek de luni, are 30 de ani şi a jucat ultima oară pentru formaţia indială NorthEast United FC. Pe parcursul carierei a mai fost legitimat la cluburile SK Hranice, HFK Olomouc, SK Hanacka Slavia Kromeriz, Tatran Presov, Ruch Chorzow şi FC Vysocina Jihlava.
Rapid a transferat în această pauză competiţională unsprezece jucători, Andrei Cerlincă, Milos Buchta, Joao Coimbra, Pavel Cmovs, Fred Benson, Rihairo Meulens, Marcel Gecov, Jeremy Sapina, Tomas Josl, Eduard Oriol şi Joan Oriol. Alţi doi fotbalişti, Cristian Săpunaru şi Daniel Niculae, şi-au dat acordul să evolueze pentru echipa condusă de Cristian Pustai, oficializarea contractelor urmând să se producă înainte de plecarea în cel de-al doilea stagiu de pregătire.
Dintre jucătorii pe care Rapid i-a avut în în turul Ligii I au rămas în lot doar nouă jucători: Mircea Bornescu, Virgil Drăghia, Nicolae Vasile, Rui Miguel, Luis Filipe Kikas, Alexandru Dan, Alexandru Coman şi Mădălin Martin, Daniel Pancu. În aceste condiţii, în al doilea stagiu de pregătire antrenorul Cristian Pustai va avea la dispoziţie un lot de 22 de jucători.
Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.
Etichete: jucatori rapid , transferuri rapid , valerii moraru rapid , edu oriol rapid , joan oriol rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...