Exclusiv Momentul în care Gigi Becali a ratat un transfer de 10 milioane de euro, în ultima zi de mercato
articol scris de Digi Sport14.04.2022, 23:56
Denis Alibec, transferat de FCSB în ianuarie 2017, a reușit evoluții apreciate în primele șase luni în care a jucat în tricoul ”roș-albaștrilor”, datorită cărora au apărut și oferte.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Întrebat despre o posibilă plecare a lui Octavian Popescu și despre momentul în care ar trebui vândut, Gigi Becali și-a amintit că, în vara lui 2017, a avut două oferte oficiale pentru Denis Alibec, una de 7 milioane de euro de la Sporting, și alta de la o echipă din Anglia, care era dispusă să plătească 10 milioane de euro pentru atacantul român.
Momentul în care Gigi Becali a ratat un transfer de 10 milioane de euro, în ultima zi de mercato
Niciuna dintre propuneri nu s-a materializat, însă, pentru că Gigi Becali a refuzat-o pe cea din Portugalia, în timp ce clubul din Anglia care îl dorea pe Denis Alibec a întârziat lucrurile și perioada de mercato s-a închis.
”Cu Alibec atunci n-am refuzat, dar era unul din Anglia la birou la noi care ne dădea 9 milioane de lire sterline, deci aproape 10 milioane de euro. Ceilalți ne dădeau 7. Era ultima zi. A venit cineva și comunica cu nu știu ce club din Anglia și deja negociam pentru 10.
Dacă negociam pentru 10, cum să-l dau cu 7? Eu îl dădeam și cu șase. A căzut că a fost ultima zi de transferuri, ne-au ținut englezii și nu s-a mai făcut”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Liga Digisport.
Denis Alibec avea să plece de la FCSB în vara lui 2018, însă la Astra, pentru 1.4 milioane de euro, după un sezon în care evoluțiile sale au fost mult sub așteptările ridicate de prestațiile din prima jumătate de an.
- 12 goluri și 10 assist-uri a reușit Denis Alibec în 42 de meciuri jucate la FCSB
Gigi Becali, despre momentul vânzării lui Octavian Popescu
Gigi Becali și-a reamintit de momentul în care a ratat un transfer de 10 milioane de euro după ce a fost întrebat despre situația lui Octavian Popescu și despre perioada în care ar trebui vândut.
Patronul FCSB-ului a transmis că mijlocașul de 19 ani va mai rămâne cel puțin un an la echipă, pentru a evolua în cupele europene, ceea ce i-ar mai crește cota.
”Dacă iei titlu, ai șansa la competiție europeană, cu șanse mari la Europa League. Niciodată nu vând în vară. Tavi va fi vândut peste un an sau doi, când e copt. Eu nu-l vând așa, Tavi trebuie vândut când a crescut până la 70-80%”, a transmis Gigi Becali.
VIDEO cu declarațiile lui Gigi Becali despre Octavian Popescu și Denis Alibec:
Etichete: denis alibec , gigi becali , octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...