Exclusiv Momentul în care Gigi Becali a intrat în vestiar! Ce i-a spus lui Nicolae Dică de față cu toți jucătorii
22.03.2019, 11:37Nicolae Dică a fost dat afară de la FCSB, la sfârşitul anului trecut, după eşecul cu CFR Cluj, scor 0-2, de pe Arena Naţională. Pe lângă rezultatele dezamăgitoare, tehnicianului i s-a reproşat faptul că nu a reuşit să se impună în faţa jucătorilor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Prezent la emisiunea "Digi Sport Special", antrenorul de 38 de ani a infirmat acest scenariu şi a insistat că a avut autoritate în faţa jucătorilor. Ba mai mult, a povestit că a ştiut să gestioneze relaţia cu Gigi Becali încă din perioada în care evolua pentru roş-albaştri.
"Uneori mă amuză ce spune la televizor (Gigi Becali - n.r.). Le-am trăit din toate pozițiile, și ca jucător, și ca antrenor. Și ca jucător eram criticat. Mi-a spus în vestiar: 'Țigane, pierde echipa, tu ești de vină!'. Și eu îi rugam pe colegi să câștigăm toate meciurile.
Eu am fost unul dintre liderii acelei generații, chiar dacă am fost criticat de patron. Și acum, m-am impus în vestiarul Stelei și ca antrenor", a declarat Dică.
Mihai Stoica: ”Dică nu e carismatic"
Un alt minus al antrenorului Nicolae Dică, în opinia directorului sportiv Mihai Stoica, este lipsa carismei, motiv pentru care nu reuşeşte să motiveze echipa.
"Nu este un tip carismatic. Este serios, nu intră în vestiar să stea după antrenament cu jucătorii. Când am ajuns în suferință, la 5 puncte sub CFR, abia atunci a reușit să motiveze echipa. Trebuie să fii un motivator. Dacă nu faci asta, dacă nu poți să intri în vestiar și să motivezi echipa, nu ești antrenor mare", a explicat Stoica, la Digi Sport.
Palmaresul lui Nicolae Dică la FCSB
Sub comanda lui Nicolae Dică, FCSB a disputat 80 de partide oficiale (57 în Liga 1, 5 în Cupa României, 4 în preliminariile UEFA Champions League și 14 în UEFA Europa League), dintre care 46 au fost victorii, 18 rezultate de egalitate şi 16 înfrângeri.
Ca performanțe, merită amintită calificarea în primăvara UEFA Europa League și victoria împotriva lui Lazio, primul succes împotriva unei echipe italiene din istoria roş-albaştrilor.
Etichete: nicolae dica , gigi becali , meciuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...