Video Momentul în care Duckadam reacţionează după ce Camora a zis "meritam mai mult respect". Mesajul pentru Sepsi şi Grozavu
articol scris de Digi Sport19.05.2021, 10:34
Fostul mare portar Helmut Duckadam (62 de ani) a recunoscut superioritatea celor de la CFR Cluj în lupta pentru titlul de campioană.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Marţi noapte, el a reacţionat după ce s-a simţit vizat de afirmaţiile jucătorilor echipei ardelene, deranjaţi că au fost numiţi bătrâni.
Au fost mai multe afirmaţii, de-a lungul campionatului, în care cei din fotbal au spus că jucătorii peste 30 de ani ai CFR-ului sunt vlăguiţi după trei titluri cucerite unul după celălalt şi nu vor putea menţine ritmul unui campionat atât de dens cum a fost cel actual.
Duckadam a fost fair play şi a recunoscut că nu-i credea în stare pe "bătrânii" CFR-ului să ia din nou titlul
"Au şi ei puţină dreptate pentru că eu am afirmat la un moment dat, şi-mi asum. Asta nu înseamnă că întotdeauna ce afirm am şi dreptate. Mi-am asumat şi am spus-o în momentul în care FCSB era pe val că dorinţa lor de afirmare şi foamea lor de trofee va fi mai mare decât a CFR-ului care câştigase trei trofee la rând. Că e echipă mai în vârstă şi probabil că nu mai au acel zvâc pentru a câştiga din nou. D-aia am dat şi am zis-o", a recunoscut, franc, la Fotbal Club, Helmut Duckadam, deşi foarte mulţi specialişti au susţinut acelaşi lucru.
Camora a spus la finalul partidei cu Botoşani că el şi colegii săi s-au simţit jigniţi de unele afirmaţii făcute de specialişti
După meci, Burcă şi Camora au dat declaraţii în care au ţinut să le răspundă celor care nu-i credeau în stare să cucerească al patrulea titlul la rând.
"Am auzit atâtea despre noi, azi la final m-am emoționat. Ba că suntem bătrâni, ba că nu mai putem.
Din nou, echipa asta bătrână, care nu mai poate, a ieșit campioană. Nu au fost corecți față de noi. Ce facem noi pentru fotbalul românesc merităm mai mult respect", a spus Camora.
Duckadam le-a cerut scuze şi celor de la Sepsi, antrenorului Leo Grozavu în mod special
"Şi vreau să spun şi pe această cale, că am ocazia, că m-a nominalizat la un moment dat că aş fi spus că Sepsi nu şi-a apărat corect şansele. Poate că am afirmat-o la un moment dat că Sepsi o lasă mai moale cu CFR-ul, dacă am greşit îmi cer scuze, nu mi-e ruşine de acest lucru. Şi vreau să-i felicit pe cei de la Sepsi pentru că au făcut un play-off fantastic", a declarat eroul de la Sevilla în platoul emisiunii Fotbal Club.
Intervenţia lui Duckadam a venit după ce Narcis Răducan a explicat că reacţiile jucătorilor de la CFR ar putea fi determinate de strategia lui Edi Iordănescu.
"Efectiv, încerc să citesc printre rânduri, mai ales că-l cunosc pe Edi. Eu cred că a folosit puţin partea asta ca să provoace puţin orgoliul jucătorilor. Pentru că să vorbească toţi despre acelaşi lucru, e puţin probabil. Fără îndoială, la şedinţa dinaintea jocului cred că a folosit treaba asta. Antrenorii, să-şi motiveze echipa, încearcă diferite metode", a spus Narcis Răducan la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: narcis raducan , helmut duckadam , mario camora , batrani cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...