Video Exclusiv Momentul care i-a schimbat soarta lui Octavian Popescu: "L-am întrebat: ce faceți cu el? Eu am făcut referat"
articol scris de Digi Sport27.03.2022, 11:51
Octavian Popescu a devenit, în ultimul an, noua "perlă" a fotbalului românesc, iar Gigi Becali se poate felicita că îl are "în curte".
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Însă soarta mijlocașului de la FCSB putea să fie alta în urmă cu câțiva ani. O spune Adrian Iencsi, cel care l-a remarcat prima dată pe talentatul mijlocaș și l-a luat la echipa U19 a Universității Craiova.
Adrian Iencsi: "Eu am garantat pentru Octavian Popescu, am făcut referat"
"L-am antrenat la echipa a doua a Craiovei. La Rapid, eu eram antrenor la U19 şi el juca la U17. Eu de acolo îl ştiu şi l-am luat la echipa U19 a Craiovei. Practic, a fost momentul de explozie, pentru că a progresat de la meci la meci, iar eu em crezut foarte mult.
Şi acum ţin legătura cu el, e un jucător extrem de talentat şi un copil bun, un băiat cuminte, care va avea un viitor frumos. Mă bucur că i-am dat şi lui această posibilitate să iasă, pentru că nimeni nu ştia de el.
Acum toţi vorbesc de Octavian Popescu. Dar a fost momentul lui. Şi nu că îmi pare rău, dar eu chiar le-am transmis celor de la Craiova şi în special domnului Rotaru.
Fiind prezent la un meci la Extensiv, l-am întrebat 'ce faceţi cu Octavian Popescu?' I-am spus să-l ia pentru că va fi jucător de echipă naţională. Eu ştiam că Octavian Popescu va face pasul la naţională.
Eu am şi garantat pentru Octavian Popescu, pentru că fiecare jucător care venea trebuia să facă un scurt referat. Au venit doi jucători: Octavian Popescu şi Rareş Toader, ambii din 2002, iar eu am făcut referat pentru ei. Nimeni nu îi ştia.
Vorbim despre Octavian Popescu, care e deja o certitudine la FCSB şi cu siguranţă va deveni şi la naţională. Şi mai sunt mulţi tineri pe care poate nu îi ştie nimeni, prin sate, prin colţişoare. Important e să umbli", a spus Adrian Iencsi, la Digi Sport Matinal.
Octavian Popescu a debutat la echipa națională a României
La acea vreme, Universitatea Craiova i-ar fi oferit lui Octavian Popescu doar 600 de lei pe lună. Astfel, puștiul a revenit la Regal București, de unde a fost luat de FCSB.
La doar 19 ani, Octavian Popescu a debutat pentru naționala mare a României. Noul selecționer Edi Iordănescu l-a introdus în teren în minutul 62 al amicalului cu Grecia, pierdut de "tricolori" cu 0-1.
De altfel, Popescu a jucat bine, iar Ilie Stan a spus că a fost singurul jucător pe care el l-a remarcat.
- În acest sezon, Octavian Popescu a jucat în 30 de meciuri oficiale pentru FCSB, a marcat 8 goluri și a dat 3 pase decisive.
Etichete: adrian iencsi , octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...