Video&Foto Momente tensionate în FCSB - Dinamo! Jucătorii celor două echipe, aproape de bătaie după eliminarea lui Steliano Filip
articol scris de Digi Sport12.09.2021, 21:53
Dinamo a primit două lovituri în decurs de 11 minute în derby-ul cu FCSB.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În minutul 26, Claudiu Keșeru a deschis scorul datorită unei super-execuții reușite din lovitură liberă, în timp ce 11 minute mai târziu Dinamo a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Steliano Filip.
Momente tensionate în FCSB - Dinamo
Fotbalistul lui Dinamo, folosit la mijlocul terenului de Dario Bonetti în derby, a văzut direct cartonașul roșu din partea lui Istvan Kovacs pentru o intrare asupra lui Valentin Gheorghe.
Steliano Filip a protestat vocal, considerând că nu se impunea cartonaș roșu, moment în care spiritele s-au încins.
Jucătorii de la FCSB i-au reproșat intrarea lui Steliano Filip, dinamoviștii și-au susținut coechipierul, ceea ce a dus la contre între cele două tabere, care au fost, în cele din urmă despărțite.
Galerie Foto
Steliano Filip a continuat, totuși, contrele cu adversarii de la FCSB inclusiv după ce taberele au fost despărțite, fiind nevoie de intervenția unui oficial al lui Dinamo pentru ca jucătorul să fie scos de pe teren.
După ce a rămas în inferioritate numerică, Dinamo a cedat și a încasat nu mai puțin de trei goluri pe final de repriză, de la Octavian Popescu, Paulo Vinicius și Andrei Cordea. În partea a doua, FCSB a mai marcat de două ori, prin Valentin Gheorghe și Andrei Miron, și a câștigat derby-ul cu 6-0.
Etichete: steliano filip , fcsb - dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...