Galerie Foto Moment emoționant în Liga 1. Fotbalistul care și-a tatuat chipul bunicii pe picior și povestea din spatele gestului
articol scris de Digi Sport07.11.2020, 09:34
Jovan Markovic (19 ani) a decis meciul Astra - Academica Clinceni, scor 0-2, iar după ce a deschis scorul a arătat la cameră un tatuaj special pe care îl are pe picior.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Markovic a deschis scorul în meciul cu Astra, în minutul 86, după care a pasat decisiv în prelungiri pentru reușita lui Petrescu. După primul gol, atacantul adus de la Craiova a arătat că și-a tatuat chipul bunicii pe picior.
Galerie Foto
După meci, Markovic a anunțat că Academica Clinceni va lupta până la final pentru accederea în play-off: "Avem o echipă foarte bună. Încercăm să câștigăm toate meciurile, indiferent de adversar. Secretul nostru este că suntem o echipă muncitoare, care vrea să facă performanță. Avem o echipă foarte bună și vrem să rămânem acolo sus", a spus Markovic.
Jovan Markovic a fost crescut de bunica sa
Jovan Markovic are dublă cetățenie: română și sârbă. S-a născut la Belgrad, pe 23 martie 2001, dar la scurt timp familia s-a mutat la Corabia, în județul Olt. Tatăl său e sârb, iar mama e româncă, originară din Oltenia. Părinții săi au plecat în străinătate, iar el a fost crescut la Corabia, de bunica și de unchiul din partea mamei, alături de doi frați: Aleksander (născut în 1997) şi Nikolai (născut în 1998).
Markovic și-a început cariera la CSS Corabia, iar CS Universitatea Craiova l-a transferat în 2015. A impresionat la juniori și la echipa a doua.
La începutul lui 2017, Markovic a suferit o accidentare gravă, o ruptură de menisc, atunci când oltenii se aflau în cantonament, iar Gigi Mulțescu plănuia să îi ofere minute la prima echipă.
Jovan Markovic a debutat în Liga 1 la 16 ani și 9 zile. Cei mai tineri debutanţi din elita fotbalului românesc sunt Nicolae Dobrin (14 ani, 10 luni şi 5 zile), Rareş Lazăr (la 15 ani, o lună şi 19 zile) şi Răzvan Popa (la 15 ani, două luni şi 13 zile).
Până să joace în Liga 1, Jovan Markovic a debutat pentru Universitatea Craiova în Cupa României, la vârsta de 15 ani, 8 luni și 20 de zile. Apoi a trebuit să împlinească 16 ani pentru a debuta în Liga 1.
VIDEO Rezumatul partidei Astra - Academica Clinceni 0-2
Etichete: galerie foto , meciuri astra , jovan markovic , jucatori academica clinceni , meciuri academica clinceni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...