MM Stoica: "Pentru mine, e mai important meciul cu Dinamo decât cel cu Villarreal"
29.11.2016, 21:28Mihai Stoica, directorul sportiv al Stelei, a prefaţat Derby-ul de România, care va avea loc miercuri, de la 20:30, în direct pe Digi Sport 1. Oficialul liderului a recunoscut că pentru el, acest meci e mai important decât confruntarea decisivă cu Villarreal, din Europa League.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Pentru orice component al echipei noastre, pentru orice component al echipei Dinamo, pentru orice oficial, pentru orice antrenor acesta este meciul meciurilor. Senzaţia pe care o trăieşti când câştigi un derby este depăşită doar de senzaţia pe care o ai când câştigi un campionat. Totuşi, nu sunt convins că trăirea e la fel de mare.
Cine nu a avut o calitate oficială la meciul ăsta a trăit degeaba. Nici pe noi şi nici pe ei nu cred că ne interesează un rezultat de egalitate. Ce a mai rămas din fotbalul românesc decât Steaua - Dinamo? Pentru Steaua e mai important meciul cu Villarreal, pentru mine e cel cu Dinamo.
Dacă vorbim de cifre, eu am 13 meciuri în care nu ştiu ce înseamnă înfrângere în Derby. Aici nu joacă nici tradiţia, nici istoria întâlnirilor, nici măcar valoarea echipelor. E vorba de moment şi de cine reuşeşte să se elibereze de emoţiile inerente unei astfel de confruntări. Totuşi, mă uit la clasament şi nu văd niciun echilibru. Nu contează pentru mine că e Adi Mutu la Dinamo", a spus Stoica.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Oficialul Stelei va sta aproape de Ioan Andone, în zona băncilor de rezerve, la puţin timp după scandalul dintre cei doi.
"Îmi pare rău. Ando este un băiat extraordinar şi nu ştiu de ce a fost acel episod cu un potop de jigniri. Chiar am considerat că suntem prieteni. Dacă aş fi făcut o greşeală faţă de el, aş fi fost capabil să recunosc, dar acum nu a fost cazul. Nu înţeleg de unde aceste jigniri din partea unui, credeam eu, prieten", a adăugat MM.
"Andone o să ieie replică de la mine doar când își va perfecționa limba maternă. Până atunci, poate să deie câte declarații vrea. Înainte sau după meciul direct. Chiar și în timpul meciului direct, dacă o să vreie", a scris directorul sportiv al liderului din Liga 1, cu 3 săptămâni în urmă.
"Fălcosul" nu a rămas dator şi a reacţionat dur la adresa oficialului stelist, amintind de condamnarea acestuia în Dosarul Transferurilor şi spunând că îi va oferi o replică după meciul direct.
Dinamo - Steaua, din etapa a 18-a a Ligii 1, se va juca miercuri, 30 noiembrie, de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Meciul poate fi vizionat GRATUIT și pe digisport.ro și pe m.digisport.ro de către abonații RCS-RDS.
Fazele VIDEO vor fi redate ÎN TIMP REAL pe digisport.ro, precum și pe m.digisport.ro.
Etichete: mihai stoica , dinamo - steaua , stoica villarreal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...