MM Stoica are șanse mici să revină la Steaua după ce iese din închisoare. Ce spun avocaţii
07.10.2015, 10:17Gigi Becali a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că nu se va mai implica deloc la Steaua și echipa va fi condusă de Mihai Stoica și Gică Popescu după ce aceștia vor ieși din închisoare.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Planul lui Becali s-ar putea să nu funcționeze, mai ales că din momentul eliberării, atât Gică Popescu cât și Mihai Stoica vor trebui să stea departe de fotbal o perioadă destul de lungă de timp, doi ani în cazul fostului manager, respectiv trei ani în cel al fostului căpitan al naționalei.
Mai mult, o eventuală implicare chiar și din umbră la Steaua ar putea să-l trimită pe Mihai Stoica înapoi la închisoare, anunță ediția tipărită a Gazetei Sporturilor. Avocații lui MM îl sfătuiesc pe acesta să nu forțeze limitele legii pentru că deznodământul ar putea fi unul trist pentru fostul manager al roș-albaștrilor.
"Meme poate să stea în lojă cu Becali, dar dacă zice vreun impresar că a negociat cu Stoica pentru un jucător, are probleme mari. Nu confundați situația lor cu cea a lui Radoi. Lui Mirel îi interzice regulamentul sportiv să antreneze. La Meme nu mai sunt reguli sportive, e legea și e vorba de libertatea lui" au declarat avocații pentru sursa mai sus menționată.
Acesta pare a fi și motivul pentru care Gică Popescu a ținut să infirme varianta propusă de Gigi Becali. "Baciul" ar fi putut să-și pericliteze eliberarea condiționată dacă ar fi confirmat cele spuse de finanțatorul campioanei. "Gică Popescu de aia s-a grăbit să dezmintă că va veni la Steaua după eliberare, îi poate periclita eliberarea condiționată" au confirmat avocații.
Mihai Stoica și Gică Popescu sunt doi dintre cei opt condamnați în "Dosarul Transferurilor". Alături de Popescu și Stoica, la închisoare au mai fost trimiși Jean Pădureanu, George Copos, Giovani și Victor Becali, Gigi Nețoiu și Cristi Borcea. Stoica a fost condamnat la 3 ani și 6 luni în timp ce Popescu a primit o sentință cu executare de 3 ani, o lună și 10 zile.
Etichete: steaua , mihai stoica , gigi becali , gica popescu , mm stoica steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...