MM face pace cu cei cu care s-a certat: „Iartă-mă, nea Imi, știi că te iubesc!”
03.01.2014, 10:41Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, nu vrea să înceapă anul 2014 cu „balastul” celui precedent în minte. De aceea, încearcă să facă pace cu oamenii cu care s-a certat în 2013. Într-un status postat pe contul său de Facebook, MM Stoica își cere scuze lui Anghel Iordănescu și Emerich Ienei pentru schimburile de replici și ironiile cu foștii mari antrenori ai Stelei din anul trecut.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
„Cu toată sinceritatea, îmi cer scuze pentru riposta dată lui Anghel Iordănescu și pentru gluma nevinovată cu Di Canio. Iartă-mă, nea Imi, mi s-a părut că e simpatică... mai am și eu zile proaste. Știi că te iubesc și cred că ți-am demonstrat-o de când am avut privilegiul de a te cunoaște...”, a scris oficialul roș-albaștrilor pe site-ul de socializare.
„Problemă de ore până la perfectarea transferului”
Tot acolo, MM Stoica anunță iminența unui transfer care nu s-ar fi putut realiza „fără Gigi Becali, omul pe care ni-l dorim lângă noi nu doar cu inima, cum este acum!”. „E problemă de ore până când - dacă unii oameni au cuvânt - se vor perfecta actele pentru transferul unui jucător pe care mi l-am dorit din primul meu mandat la Steaua”, a scris MM Stoica, enigmatic, lăsându-i pe fanii săi să încerce să ghicească dacă se referă la Keșeru sau la un al doilea transfer de răsunet, Zicu sau Sânmărtean.
„Doar fapte în 2014, nu vorbe!”
Managerul general al Stelei îi mai promite patronului Gigi Becali că-și va respecta promisiunea făcută în ultima zi din 2013 și îi anunță pe rivali că nu le va mai da replica în acest an.
„Te așteptăm cât mai repede, patroane, iar promisiunea pe care ți-am făcut-o când te-am vizitat pe 31 decembrie o voi respecta cu strictețe.
Doar fapte în 2014, nu vorbe!!
Deci oratorii poticniți care invadează emisiunile de sport ne pot ataca zilnic pentru că noi vom zâmbi și vom merge mai departe spre titlu”, a mai scris MM Stoica.
Etichete: steaua , transfer , titlu , mm stoica , sanmartean , gigi becali , 2013 , zicu , anghel iordanescu , keseru , emerich ienei , 2014 , promisiuni , dorinte de an nou , rezolutii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...