Mititelu, fericit că a bătut în Giuleşti: "Mi-am dorit să marchez asta!" Ce spune despre intrarea lui Dan Şucu în fotbal
articol scris de Digi Sport09.07.2022, 12:04
Adrian Mititelu (54 de ani) a oferit un interviu la câteva zile după ieşirea din detenţie, în care a abordat mai multe subiecte. A vorbit despre Dinamo şi a afirmat că pe de-o parte regretă retrogradarea echipei, dar pe de altă parte spune că ar fi bine să intre în faliment.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
La fel a abordat şi subiectul "Rapid", echipă pe care a inclus-o între cele care se pot lupta pentru play-off, mai ales că omul de afaceri Dan Şucu (59 de ani) a intrat în acţionariatul giuleştenilor.
Adrian Mititelu a ţinut să marcheze prima victorie a unei echipe oaspete în Giuleşti şi a lăudat intrarea lui Dan Şucu în fotbalul românesc
A vrut neapărat să puncteze victoria cu 3-2 din Giuleşti, obţinută de echipa sa la ultima fază, după care Cristi Săpunaru a vrut să-l lovească pe Lorenzo Paramatti. Mititelu senior a făcut-o cu un zâmbet larg şi a fost evident că respectiva izbândă l-a bucurat foarte mult.
"Giuleştiul este un stadion frumos, rămânem şi noi în istorie că am fost primii care i-am învins pe stadionul cel nou. Mi-am dorit foarte mult să marchez acest lucru!
M-am bucurat că Adrian Mutu a ajuns la Rapid. Din păcate, la noi nu a reuşit foarte multe, dar sunt convins că va fi un antrenor foarte, foarte bun", a vorbit Adrian Mititelu într-un interviu de 10 minute.
"Fotbalul românesc este pe trend ascendent. S-au construit multe stadioane noi, baza sportive, deşi aici (n.r. baze sportive) stăm mai rău. Avem acces la mijloace profesioniste mult mai mult decât în trecut. Poate că este o problemă că au cam dispărut patronii aceia mult huliţi din fotbal. Mă bucur că a venit un nume puternic în fotbalul românesc.
Domnul Şucu, probabil că este cel mai puternic om din fotbalul românesc, ăsta este un lucru pozitiv, sper să-i atragă şi pe alţii şi cu cât mai mulţi oameni puternici financiar ...
Şi care şi doresc să investească pentru că sunt foarte mulţi oameni bogaţi, dar care nu vor să investească în fotbal,
Eu nu sunt foarte bogat, dar aproape jumătate din ce am avut cred că i-am băgat în fotbal. Dacă şi domnul Şucu ar băga în fotbal vreo 2 la sută din cât are ar fi bine. Asta este o veste bună şi cred că va contribui la creşterea competiţiei", a completat Adrian Mititelu senior.
Etichete: adrian mititelu , dan sucu , mititelu rapid , dan sucu rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...