Miriuță nu se teme de Steaua. "Nu ne bate nimeni la Cluj!"
27.01.2014, 12:41Antrenorul celor de la CFR promite titlul în Gruia în 2015 și spune că, până atunci, echipa sa va fi invincibilă în Gruia.
Vasilie Miriuță, noul antrenor al celor de la CFR Cluj, abia așteaptă reluarea sezonului competițional, nu se teme de Steaua, deși spune că roș-albaștrii păstrează prima șansă la campionat în ciuda achizițiilor de marca pe care le-a realizat Petrolul.
CFR Cluj începe anul 2014 de pe poziția a 7-a în Liga 1, cu un total de 28 de puncte, cu 11 mai puțin față de Steaua, ocupanta de acum a locului trei. Antrenorul ardelenilor, Vasile Miriuță, este mulțumit de lotul actual și spune că trupa din Gruia va fi iar campioană în vara lui 2015.
”Este limpede că trebuie să am rezultate pentru a sta cât mai mult la Cluj. Eu sunt în ascensiune, am mult aer curat în plămâni, fiindcă realizez că e cea mai mare provocare din cariera mea de tehnician de până acum.
Obiectivul meu din acest moment este acela de a readuce CFR-ul în preajma podiumului, să forțăm calificarea în cupele europene, iar apoi, în ediția viitoare să luăm campionatul. Da, da, nu este o fabulație. Am un lot foarte bun. De exemplu, în primăvară, nu ne va bate nimeni la Cluj”, a spus Miriuță pentru gsp.ro.
CFR Cluj va juca în restul de sezon în Gruia cu Steaua, în etapa a 22-a (sâmbătă, 8 martie) și cu Petrolul , în etapa a 26-a (sâmbătă, 5 aprilie), dintre echipele candidate la titlu.
Tehnicianul a explicat și cine va fi căpitanul echipei.
”Cadu va rămâne căpitanul echipei, atât timp cât eu voi fi la această formație. E mâna mea dreaptă, puntea mea de legătură cu lotul”, a mai spus Miriuță.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Etichete: miriuta cfr cluj , miriuta obiective cfr cluj , cfr cluj program
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...