Miriuţă nu e afectat de eşecul cu Steaua: "Sunt favoriţi la titlu. Vom câştiga cu Astra"
12.03.2017, 22:51CFR Cluj a suferit prima înfrângere din 2017, 0-2 cu Steaua, pe Arena Naţională, dar antrenorul ardelenilor, Vasile Miriuţă, a fost mulţumit de prestaţia echipei sale împotriva unui adversar care este favorit la câştigarea titlului.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
În plus, antrenorul fostei campioane este convins că elevii săi se vor revanşa în faţa fanilor în runda următoare, în care vor întâlni Astra Giurgiu.
"Un joc foarte bun, cu două echipe bune. Noi am avut două ocazii, nu am marcat. Ei au avut două ocazii, au marcat. Aici s-a făcut diferenţa. Ei sunt favoriţi la titlu, dar păcat că nu am marcat. Vom câştiga cu Astra, acasă.
Echipa a jucat bine azi. Am făcut o partidă foarte bună. Dar contra Stelei e greu dacă nu marchezi, am avut acele două ocazii uriaşe. Au jucători de mare valoare, e aceeaşi echipă puternică, se va bate la campionat", a declarat Miriuţă, la finalul partidei.
Deşi clujenii au un joc apreciat de majoritatea specialiştilor, Miriuţă nu îndrăzneşte să se gândească la titluc şi spune că s-ar mulţumi cu o clasare pe unul dintre primele patru locuri.
"Noi nu vorbim de titlu. Am intrat în play-off pornind de la -6, ăsta a fost obiectivul nostru, dar ne dorim o clasare cât mai sus. Eu sper să terminăm în primele 4", a precizat tehnicianul formaţiei din Gruia.
Etichete: steaua , liga 1 , cfr cluj , vasile miriuta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...