Video Miriuţă: "Îmi pare rău că am învins Dinamo, dar sunt convins că ambele echipe vor ajunge în play-off"
21.11.2016, 22:47CFR Cluj a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (2-0), luni seara, în Şoseaua Ştefan cel Mare, în ultimul meci din cadrul etapei a 16-a a Ligii I de fotbal.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Oaspeţii s-au impus prin golurile marcate de spaniolul Juan Ruiz Real Ruiz (3) şi croatul Tomislav Sorsa (28).
La final, Miriuţă, antrenorul ardelenilor a analizat la cald partida, recunoscând fair-play că echipa sa a beneficiat şi de şansă.
"A fost un meci foarte greu, am jucat împotriva unei echipe bune. Chiar dacă am învins, nu a fost uşor. Am avut şi şansă, au ratat acel penalty. Am făcut 2-0 până la pauză şi apoi am închis jocul. Ne-am pregătit intens pentru acest joc, trebuie să îmi felicit băieţii. Am pornit cu dreptul în retur - 3 victorii -, sper să rămânem în play-off, deşi e un drum lung", a spus Miriuţă, la microfonul Digi Sport.
Întâlnirea din această seară a fost una încărcată de emoţie pentru antrenorul oaspeţilor, în condiţiile în care acesta este dinamovist de mic.
"Chiar dacă nu am jucat mult la Dinamo, în familia mea toţi suntem dinamovişti. Îmi pare rău că i-am învins, dar sunt convins că şi ei vor ajunge în play-off", a mai spus Miriuţă.
Întrebat dacă visează ca într-o zi să antreneze în Ştefan cel Mare, tehnicianul a ocolit un răspuns ferm: "Mă înţeleg foarte bine cu toţi cei de la CFR, mi-aş dori să rămân cât mai mult timp aici. Cu 2-3 jucători în iarnă orice e posibil în fotbal".
Etichete: dinamo cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...