Miriuță: ”Cei de la Steaua să-și vadă de treaba lor. Eu n-am zis nimic anul trecut când au luat titlul cu arbitrii!
29.10.2014, 22:00Antrenorul celor de la CFR Cluj, Vasile Miriuță, i-a răspuns lui Duckadam, cel care a insinuat că în spatele erorilor de arbitraj de la Târgu-Mureș ar fi cei de la CFR Cluj.
Ecourile după partida de la Târgu-Mureș, dintre ASA și Steaua, scor 1-0 (DETALII AICI și VIDEO), în urma căreia oficialii roș-albaștrilor au acuzat maniera de arbitraj a lui Istvan Kovacs (DETALII AICI) sunt departe de a fi stinse.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Steaua cere o suspendare de 24 de etape pentru Mureşan! Ce articol invocă roş-albaştrii
Vasile Miriuță, antrenorul celor de la CFR Cluj, a luat atitudine după ce Helmuth Duckadam, președintele de imagine al Stelei, a insinuat că în spatele erorilor lui Kovacs se află reprezentanții grupării din Gruia.
”Am văzut că domnul Duckadam a început să dea în noi. Nu vreau să-i aduc aminte ce a fost anul trecut. Galaţi, Piatra Neamţ, unde la Popadiuc era să-i rupă Latovlevici capul, dar nu s-a dat penalty. La Mediaş nu mai vorbesc, la Corona Braşov 11 metri la 1-1.
Să-şi vadă de treabă Steaua şi să ne lase pe noi în pace că avem noi problemele noastre. Să ne vedem fiecare de echipa noastră. Eu sau alţi antrenori n-am zis nimic anul trecut când a câştigat Steaua campionatul cu 17 puncte din greşeli de arbitraj. Să-şi vadă de treaba lor”, a tunat Miriuţă.
”La Espanyol, dacă juca în Europa, Gâlcă ar fi vorbit în engleză cu un arbitru român!”
Miriuță nu este de acord nici cu Costel Gâlcă, cel care a fost deranjat de faptul că unul dintre asistenții partidei de duminică, Miclos Nagy, a vorbit în ungurește cu Sepsi.
”La CFR cu Astra am vorbit cu Istvan Kovacs în maghiară. E vreo problemă? Nu văd nicio problemă.
L-aş întreba pe domnul Gâlcă, dacă era în Spania şi era în cupele europene, dacă o fi jucat el în cupele europene pe la Espanyol pe acolo, şi venea un arbitru român, ar fi vorbit în engleză cu el?”, a completat antrenorul ardelenilor.
”Să-i lăsăm să joace singuri!”
Vasile Miriuță crede că de fapt cei de la Steaua se tem de forța CFR-ului:
”Hai să ne vedem lungul nasului şi să tăcem. E o problemă în România: când Steaua pierde a jucat Steaua rău. Trebuie să vedem că Târgu Mureşul a avut 6-7 ocazii.
Atunci să-i lăsăm pe cei de la Steaua să joace singuri în campionat şi celelalte echipe să ne retragem ca să câştige iar campionatul. Le e frică de noi.
De aceea tot ne acuză. CFR e o echipă foarte bună, care a câştigat trei campionate.”
Etichete: miriuta , vasile miriuta , miriuta steaua , miriuta atac steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...