Miriuță, atac la Florin Costea: "Ce a realizat la CFR Cluj într-un an de când a venit?"
12.03.2014, 14:01CFR Cluj a pierdut sâmbătă, scor 0-1, disputa cu Steaua, din etapa a 22-a a Ligii 1 (VEZI AICI DETALII), rămânând astfel fără victorie în 2014, în primele două etape ale anului înregistrând două remize, 0-0 cu Vaslui, tot acasă, și 1-1 la Chiajna, cu Viitorul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În condițiile în care echipa sa a marcat doar un gol în trei meciuri, iar autorul e un fundaș, Vasile Maftei, la conferința de presă susținută miercuri la club antrenorul Vasile Miriuță a fost chestionat despre situația lui Florin Costea, atacantul neconvocat până acum la vreo partidă din retur.
"Ce a făcut Costea într-un an: Câte goluri a dat? E un jucător bun, dar eu am ceva în cap și am jucători mai în formă decât Costea.", a răspuns Miriuță. Tehnicianul declară că nu se teme pentru postul său, în ciuda zvonurilor că ar putea fi demis:
"Vasile Miriuță vine la ora 8 și pleacă la 19, nu am ce sa-mi reproșez, ce am facut aici. Am avut un mesaj pozitiv după meciul cu Steaua, nu mi s-a transmis nimic de către șefi."
Întrebat dacă i se pare normal ca patronul să schimbe politica salarială și să reducă sumele primite în contract de fotbaliști, Miriuță a răspuns:
"Părerea mea e că ar proceda excelent dacă ar reduce salariile. Și cu bani mai puțini se poate face performanță. Dortmund e un exemplu. Nu ar fi nicio problemă să se reducă salariile. Nu cred că aș pierde jucătorii cu experiență. Pot câștiga mai mulți bani din performanță. Nu cred că Ricardo Cadu, care e aici de atâția ani, n-ar accepta micșorarea salariului."
Miriuță crede că în actualele condiții, are nevoie de doi ani pentru a readuce CFR Cluj în lupta pentru titlu în Liga 1. "În primul an e nevoie de recosntrucție.", a spus tehnicianul.
Etichete: florin costea cfr cluj , vasile miriuta cfr cluj , fotbal liga 1 cfr cluj , vasile miriuta florin costea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...