Mirel Rădoi și-a făcut calculele pentru play-off: ”Atunci vom fi matematic calificați”
articol scris de Digi Sport03.11.2022, 15:56
Universitatea Craiova o va întâlni pe Universitatea Cluj, sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 21:00, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, într-un duel din etapa a 17-a a Ligii 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Antrenorul gazdelor, Mirel Rădoi, nu concepe alt rezultat în afara victoriei și și-a făcut calculele pentru calificarea în play-off.
Mirel Rădoi: ”Atunci vom fi matematic în play-off”
În momentul actual, Universitatea Craiova este pe locul patru, cu 27 de puncte adunate în primele 15 jocuri disputate, în timp ce ”Studenții” sunt pe locul 11, cu 17 puncte.
După calculele lui Mirel Rădoi, în cele 15 partide rămase de disputat din sezonul regulat, oltenii ar trebui să mai acumuleze alte 25 de puncte, ceea ce le-ar oferi, în opinia lor, calificarea în play-off. Ar ajunge la 52 de puncte, iar istoria ultimelor două sezoane demonstrează că acestea sunt suficiente pentru clasarea printre primele șase formații din Liga 1.
- Sezonul 2021/2022: locul 1 - 76 de puncte; locul 6 - 47 de puncte
- Sezonul 2020/2021: locul 1 - 65 de puncte; locul 6 - 42 de puncte
”Noi calculăm în momentul de faţă să mai acumulăm încă 25 de puncte. Pentru că împreună cu cele pe care le avem azi (n.r. - 27), atunci vom fi matematic în play-off. Eu spun că vom fi 100% acolo cu încă 25 de puncte”, a declarat Mirel Rădoi, la conferința de presă, conform agerpres.ro.
Obiectivul Universității Craiova din acest sezon rămâne câștigarea unui trofeu. Dacă nu va reuși să aducă titlul în Bănie după mai bine de 30 de ani, atunci se vor axa exclusiv pe Cupa României.
Etichete: play off , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...