Exclusiv Mirel Rădoi, nou atac la Gigi Becali, din cauza preparatorului fizic: ”Mi se pare hilar să acuzi fără să ai ceva la mână!”
31.07.2019, 18:26Mirel Rădoi (38 de ani), selecționerul naționalei de tineret a României, a spus, prezent fiind în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”, printre altele, că și el s-a confruntat cu probleme de ordin fizic în perioada în care a activat la FCSB.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Tehnicianul nu crede că Marian Lupu este singurul vinovat pentru că în acest moment roș-albaștrii au infirmeria plină, cel mai recent ”pacient” fiind Dennis Man.
"Nu aş vrea să intervin foarte mult, pentru că eu am avut o relaţie foarte bună cu el. Şi ca jucător, şi acum. Nu cred că pentru ceea ce se întâmplă acum la FCSB poate fi acuzat un singur om. Asta pentru că preparatorul fizic nu face nimic de capul lui, face totul în colaborare cu antrenorul. Aşa se întâmplă peste tot.
Nu putem acuza doar preparatorul, o situaţie de genul ăsta a mai fost la Steaua când eram şi eu. Nu era preparatorul vinovat, credeţi-mă. Trebuie studiat foarte bine, trebuie făcută o analiză exactă: de ce? cine? cum? Mi se pare hilar să acuzi oameni fără să ai ceva la mână", a spus Rădoi, la Digi Sport.
Gigi Becali a anunţat că va aduce specialişti la FCSB: "O să mă implic"
Gigi Becali a anunţat că se va implica personal în rezolvarea problemelor care există în interiorul echipei şi că va aduce specialişti în nutriţie şi preparatori fizici.
"O să rezolv sută la sută toate problemele de la echipă. O să mă implic eu, o să aduc oameni specialişti, nutriţionişti, preparatori fizici, deja lucrează oamenii, studiază la cărţi. Oamenii mei care mă iubesc, care nu sunt în domeniul ăsta neapărat, dar care sunt oameni de carte, specialişti în alte domenii şi care acum studiază în domeniul ăsta.
Şi care mă îndrumă ce să fac, pentru că nu ştiu eu. Andone nu s-a plâns, a zis că nu are nicio vină preparatorul fizic. Nu ştiu cine o să vină, pentru că eu nu îi cunosc, sunt nişte oameni, mari specialişti în domeniul ăsta, sunt oameni care activează în domeniul medicinei şi acum studiază medicina sportivă. Sunt oameni care mă iubesc şi o să mă ajute, nu îmi cer niciun ban", a declarat patronul FCSB-ului pentru Agerpres.
Gigi Becali a impus ca prim obiectiv calificarea FCSB-ului în grupele Europa League
Întrebat dacă este dezamăgit după meciul pierdut de FCSB pe teren propriu, la Piteşti, în faţa lui FC Botoşani, Becali a afirmat că fotbalul ţine de partea materială şi că nu poate fi afectat.
"Nu sunt eu supărat, de ce să fiu supărat? Pe lucrurile materiale eu nu mă supăr, adică sănătatea mea nu mi-o stric de la lucruri materiale şi ăsta este un lucru material, fotbalul. Eu îl fac doar pentru bani. Pierd bani. Chiar dacă ar fi să spun că o fac pentru că îmi place, este o slavă deşartă. Ce, la judecată mă întreabă Hristos dacă eu am pierdut cu Botoşaniul?
Tot ce nu mă întreabă la judecată, nu mă interesează, le fac aşa de florile mărului, le fac pentru că trebuie să le fac. Tot ce nu mă întreabă la judecată nu mă supără, nimic, că pierd bani, că pierd la afaceri, că pierd la fotbal, nici nu mă interesează, trec prin ele ca vântul", a mai spus finanţatorul "roş-albaştrilor".
FCSB are o singură victorie în primele trei etape din Liga 1, după 0-2 cu FC Botoşani, însă este cu un pas în turul 3 preliminar din Europa League, după succesul cu 3-0 din deplasare cu Alashkert.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...