Mircea Rednic, măsură dură la Viitorul, înaintea meciului cu Dinamo. Jucătorul scos din lot
articol scris de Digi Sport25.02.2021, 17:04
FC Viitorul are trei înfrângeri consecutive în Liga 1, iar constănțenii vin după meciul amânat cu Poli Iași, care se va juca la o dată ulterioară, din minutul 1.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fără gol marcat în ultimele două partide, antrenorul Mircea Rednic s-a arătat nemulțumit de prestația atacanților săi și a anunțat că l-a scos din lotul pentru meciul cu Dinamo pe letonul Valerijs Sabala (26 de ani), transferat în această iarnă, de la Suduva.
Rednic, măsură dură la Viitorul, înaintea meciului cu Dinamo. Jucătorul scos din lot
Sabala a jucat în 5 meciuri la Viitorul, însă nu a reușit să marcheze și să acopere golul lăsat de Kevin Luckassen, atacantul vândut de dobrogeni în Turcia, la Kayserispor.
"Sper că am reușit să ne recuperăm din punct de vedere mental, nu fizic, pentru că s-au jucat doar 70 de minute. Am stat o zi în plus, ne-am încălzit, ne-am reîncăzit de vreo patru ori, după nu s-a jucat meciul. Știm situația lui Dinamo, are jucători cu calitate, au făcut și meciuri bune, chiar dacă acum trec printr-o perioadă proastă.
Mai puțin mă interesează situația lui Dinamo. Păcat, că în ultimele 3 jocuri n-am luat puncte pe un fond de joc bun. Băieții au înțeles mesajul meu și al conducerii. Nu mai e timp, nu mai sunt multe meciuri, deci noi trebuie să ne prezentăm foarte bine și să facem tot ce e posibil ca să câștigăm.
E clar că am suferit și în atac. Din momentul în care a plecat Kevin, noi n-am găsit soluții, chiar dacă am tot schimbat. Sabala încă n-a reușit să se integreze. A avut șansa să joace. De altfel, el nici n-o să facă parte din lot pentru meciul acesta.
Legat de lot, am reușit să-l recuperăm pe Boboc, un lucru pozitiv. Singurul indisponibil este Ely Fernandes. Tsoumou intră în lot și mai mult ca sigur va juca și el", a declarat Rednic.
- Meciul Dinamo - FC Viitorul este programat vineri, de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Dinamo ocupă locul 12, cu 26 de puncte, în timp ce Viitorul e o poziție mai jos, cu un punct mai puțin și un meci în minus.
Etichete: liga 1 , dinamo , mircea rednic , viitorul , poli iasi , valerijs sabala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...