Mircea Rednic este sfătuit să plece de la Dinamo: ”Să-și ia viteză repede. Nu are nicio șansă”
articol scris de Digi Sport17.12.2021, 13:21
Dumitru Dragomir (75 de ani) este de părere că situația de la Dinamo este una fără ieșire, iar tehnicianul Mircea Rednic ar trebui să plece de la club cât mai repede posibil.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal consideră că ”Puriul” este cel mai în măsură să conducă Dinamo în această situație ingrată, însă dacă nici acesta nu reușește să salveze clubul, atunci nimeni nu va reuși.
Nu este Deian Sorescu suficient de bun pentru Dinamo?
”Oracolul din Bălcești” lasă de înțeles că principalii vinovați pentru declinul lui Dinamo sunt jucătorii și conducătorii, apoi antrenor.
”Îi recomand lui Mircea Rednic să-și ia viteza repede. Nu are nicio șansă, dacă nici Rednic nu e bun să o salveze pe Dinamo, nu o mai salvează nimeni. ”, a declarat Dumitru Dragomir pentru ProSport.
În același timp, mai în glumă, mai în serios, Dumitru Dragomir le sugerează oamenilor de la Dinamo să-l dea afară pe Deian Sorescu, dacă nu îl consideră folositor. Fostul șef al LPF a făcut referire la gestul suporterilor lui Dinamo, care l-au dezbrăcat de tricou pe Deian, după înfrângerea cu CS Mioveni, scor 1-2, și i-au aruncat tricoul pe gazon.
”Să-l lase pe Sorescu să plece. De ce nu-l dau gratis dacă nu e bun?!”, a completat Dumitru Dragomir.
Eșec dureros pentru Dinamo, cu CS Mioveni
Dinamo a pierdut, joi, la Mioveni, scor 2-1, într-o partidă din etapa a 20-a din Liga 1. ”Câinii” au deschis scorul prin același Deian Sorescu, care a transformat cu siguranță o lovitură de la 11 metri, în minutul 62.
CS Mioveni a reușit să întoarcă decisiv soarta partidei prin două goluri marcate în finalul partidei. Primul a lovit Moussa Sanoh - în minutul 90+3 din lovitură de la 11 metri, apoi Bogdan Rusu a semnat ”sentința” dinamoviștrilor în minutul 90+5.
Etichete: dumitru dragomir , mircea rednic , deian sorescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...