Mircea Rednic, avertisment pentru Iuliu Mureșan, la două luni de la despărțirea de Dinamo: ”Să nu încep eu să vorbesc!”
articol scris de Digi Sport28.02.2022, 20:17
Iuliu Mureșan (67 de ani) l-a demis pe Mircea Rednic (59 de ani) de la Dinamo la finalul anului 2021, iar, în locul acestuia, pe banca ”alb-roșilor” a fost adus Flavius Stoican.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Mircea Rednic, avertisment pentru Iuliu Mureșan: ”Să nu încep eu să vorbesc!”
După o perioadă nefastă pentru Dinamo, ”câinii” au parte în sfârșit de un moment bun pentru că echipa antrenată de Flavius Stoican a ajuns la trei partide fără înfrângere.
Iuliu Murean a avut cuvinte de apreciere față de antrenorul ”câinilor”, însă nu același lucru se poate spune și despre Mircea Rednic, pe care l-a acuzat în mai multe rânduri că are o parte din vină pentru situația în care se află în acest moment Dinamo.
Mircea Rednic a reacționat și i-a transmis lui Iuliu Mureșan că ar fi bine să nu mai vorbească despre el pentru că și el ar putea să înceapă să vorbească.
”Îi transmit lui Iuliu Mureșan să-și vadă de echipă, ca să nu încep eu să vorbesc!”, a transmis Mircea Rednic, potrivit Fanatik.
Iuliu Mureșan a spus unde a greșit Rednic la Dinamo! ”Mereu negativist!”
Administratorul special al echipei din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” a spus că el nu a fost adus la Dinamo în rol de decor și că a simțit nevoia unei decizii radicale într-un moment în care echipa mai putea salva ceva din acest sezon.
”Nu am fost adus de decor la Dinamo, așa că trebuia să iau o decizie. Până la urmă s-au făcut 6 puncte din 33 în mandatul lui Rednic. Dacă am fi continuat așa, drumul spre Liga 2 era deschis. Rednic a spus că trebuie să plece 15 jucători, dar era greu de realizat un astfel de deziderat, pentru că erau multe contracte în derulare.
Dar, de fapt, erau mai mulți de 15 jucători la care Rednic dorea să renunțe. Și apoi, câți jucători trebuia să aducem? Când mai aveam timp pentru a mai omogeniza echipa?”, a spus Mureșan, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Etichete: dinamo , mircea rednic , iuliu muresan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...