Mircea Rednic, absent de la inaugurarea stadionului Rapid. Cu ce problemă se confruntă
articol scris de Digi Sport22.03.2022, 22:57
Mircea Rednic (59 de ani), ultima oară antrenor la Dinamo, a fost invitat la inaugurarea noului stadion al Rapidului, însă nu poate participa din motive ce țin de sănătate.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Noua arenă din Giulești va fi inaugurată cu meciul dintre Rapid și Politehnica Timișoara, sâmbătă, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1. Anterior, de la 18:00, de asemenea în direct la Digi Sport 1, va fi un joc între echipe de old boys ale celor două cluburi.
Mircea Rednic, nevoit să refuze invitația Rapidului
Mircea Rednic, fost jucător și antrenor la Rapid, spune că nu poate lua parte la meciul de inaugurare al noului din stadion, pentru că trebuie să ajungă în Belgia, unde are o programare la un control medical, urmând ca la începutul lunii aprilie să se opereze.
”Am fost invitat la inaugurarea noului stadion al Rapidului, m-a sunat Lucian Ionescu, dar plec mâine în Belgia, nu am cum să fiu prezent sâmbătă în Giulești, îmi pare tare rău.
Sunt o parte din Rapid, ultimul campion… Campion și ca jucător, și ca antrenor, cupa, Supercupa… Și Rapid e o parte din mine, chiar dacă am fost, sunt și voi fi mereu dinamovist. Am trăit ani frumoși și în Giulești.
Trebuie să plec, am programare la un control medical în Belgia, o să mă operez la începutul lui aprilie, o să-mi pun o proteză la șold… Trebuie să mă hotărăsc dacă mă operez acolo, în Belgia, sau aici, în România. Avem și noi doctori buni, foarte buni… Robert Apostolescu, chirurg de excepție, super-specializat în artroplastia de șold. Mai spun o dată ce rău îmi pare că nu pot fi în Giulești sâmbătă, dar n-am cum să amân controlul, trebuie să rezolv odată problema asta”, a declarat Mircea Rednic, pentru Fanatik.
- Mircea Rednic a fost jucătorul celor de la Rapid București în perioada 1997-2000
- Mircea Rednic a fost antrenor la Rapid în periodele 2000-2001, 2002-2003 și 2007-2008
Rapid a vândut toate biletele pentru inaugurarea Stadionului Giuleşti. Au fost tipărite 13.000 de bilete pentru o capacitate a stadionului de 14.000.
Etichete: mircea rednic , inaugurare stadion rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...