Mircea Rednic a lămurit conflictul cu Steliano Filip: ”A fost un incident”. Fotbalistul, OUT din lot
articol scris de Digi Sport25.11.2021, 13:02
Steliano Filip nu va face parte din lotul lui Dinamo pentru meciul cu U Craiova 1498, programat vineri, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La conferința de presă premergătoare partidei, Mircea Rednic a dezvăluit că totul a plecat de la momentul în care i-a transmis fundașului că va fi rezervă la Craiova, pentru că tocmai a revenit după o perioadă în care nu a evoluat, din cauza accidentării, și, dacă ar intra, ar risca o recidivă.
Mircea Rednic a lămurit conflictul cu Steliano Filip
Steliano Filip nu a reacționat, însă, într-un mod care să fie pe placul lui Mircea Rednic, astfel că antrenorul a decis să-l scoată din lot.
”Intrăm în cantonament astăzi (n.r. joi) și pregătim meciul. Steliano vine după accidentare, a stat aproape o lună, a jucat ultimul meci, am zis ca, la meciul ăsta, să nu-l folosesc, ar fi fost rezervă.
A fost un incident legat de niște dorințe ale lui și am decis că este mai bine ca el să nu facă parte din lot. E spre binele lui și spre binele echipei. Au fost și alții în afara lotului, sunt 32 de jucători.
El trebuie să înțeleagă că vine după accidentare și nu vreau să risc să-l pierd până la finalul anului. Am avut dreptate, cum am avut și cu Sorescu să joace în atac. Ca să fii fundaș, trebuie să ai 60% calități defensive, iar Filip și Sorescu nu le-au arătat”, a declarat Mircea Rednic.
Dinamo, fără victorie în Liga 1 din august
La finalul etapei a 16-a, Dinamo este penultima din Liga 1, cu doar opt puncte acumulate. În Liga 1, echipa din ”Ștefan cel Mare” nu a mai câștigat din etapa a treia, când o învingea, pe 2 august, pe Academica Clinceni cu 3-1.
U Craiova 1948 nu trece, de asemenea, printr-o perioadă fastă din punct de vedere sportiv, ultima victorie în campionat fiind reușită pe 22 octombrie, 1-0 cu Gaz Metan Mediaș. Înaintea partidei cu Dinamo, echipa lui Eugen Trică este pe locul 14, cu 14 puncte.
Etichete: mircea rednic , steliano filip , dinamo - u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...