Mircea Rednic a amintit de cazul ”Patrick Ekeng”. Avertisment pentru George Țucudean
03.05.2019, 16:47Mircea Rednic a fost surprins de problemele la inimă pe care le are George Țucudean și îi transmite acestuia să nu riște absolut nimic, amintind de cazul Patrick Ekeng. Antrenorul de la Dinamo a dezvăluit faptul că atacantul nu a avut astfel de probleme atunci când s-a transferat în Belgia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Nu știam că ar avea probleme la inimă și țin minte că în Belgia a făcut vizita medicală cam vreo două zile și nu a ieșit nimic. Țucudean nu a avut nicio problema acolo și știu că a fost căutat foarte bine.
Eu am spus la primul incident al lui că importantă e sănătatea, plus că el are o situație financiară foarte bună și chiar dacă nu ar avea, importantă e sănătatea. Doamne ferește să nu se întâmple ceva mai rău și după să regretăm și noi, cei care suntem în jurul lui. Asta e viața, e trist, dar nu ai ce să faci”, susține Mircea Rednic.
Țucudean s-a operat recent la inimă, în Austria, a revenit pe teren, a evoluat pentru CFR, dar problemele au reapărut, astfel că atacantul a mai fost nevoit să mai facă o vizită la Viena.
Mircea Rednic a comparat situația lui George Țucudean cu ce a lui Patrick Ekeng
Rednic a comparat situația lui Țucudean cu cea a lui Ekeng. Jucătorul lui Dinamo murit pe teren, în urmă cu 3 ani, iar ”decesul a fost cauzat de o problemă cardiacă”, după cum au stabilit medicii.
”Și Ekeng când a venit, Dumnezeu să-l odihnească, s-au făcut și la jucătorii africani le făceam suplimentar și degeaba”, a spus Rednic.
Etichete: mircea rednic , george tucudean , patrick ekeng
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...