”Mircea Lucescu”, după ”Anghel Iordănescu!” Planul îndrăzneț al celor din Voluntari. ”Am făcut primele demersuri”
18.10.2017, 16:13Oficialitățile orașului Voluntari, aflat în vecinătatea nord-estică a municipiului București, considerat chiar oraș-satelit al Capitalei, au demarat deja demersurile pentru ca acolo să se mai construiască un nou stadion de fotbal.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Așadar, Voluntariul, un oraș cu o populație de 42.944 de locuitori, conform recensământului din 2011, are mari șanse de a avea nu peste mult timp două stadioane de fotbal.
”Am făcut primele demersuri legate de acest proiect. Va fi o arenă cu 12.000 de locuri cu foarte multe loje de jur împrejurul stadionului. La una dintre peluze va funcționa un teatru într-un program mai amplu al unui centru multicultural.
Mai sunt de stabilit detalii, dar sperăm că după ce toate lucrurile vor fi rezolvate și vom avea și finanțarea necesară, să demarăm, la începutul anului viitor, lucrările. Dorim ca noua arenă să poarte numele lui Mircea Lucescu”, a precizat Robert Gherghe, membru în Consiliul de Administrație al clubului din Voluntari, pentru ilfovsport.ro.
Noul stadion, în cazul în care proiectul va fi aprobat, va fi construit în locul terenului pe care se antrnează acum echipa a doua a ilfovenilor.
Etichete: voluntari , stadion voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...