Poziţia CFR-ului, după ce Mincă l-a făcut praf pe Dan Petrescu: "A venit în stare de ebrietate la antrenament!"
28.04.2018, 11:17Mihai Mincă l-a atacat dur pe Dan Petrescu, căruia i-a imputat faptul că nu ar avea caracter. Portarul este nemulţumit de modul în care a fost îndepărtat de la CFR Cluj în startul sezonului şi i-a reproşat antrenorului din Gruia că nu a procedat corect faţă de el.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR Cluj a reacţionat imediat şi a venit cu câteva clarificări. Prin intermediul unui comunicat de presă, oficialii din Gruia susţin că Mihai Mincă s-a dat afară singur de la echipă după ce a apărut în stare de ebrietate la un antrenament din Slovenia.
"Referitor la declarațiile fostului nostru jucător Mihai Mincă, de după meciul FC Voluntari – Juventus București, clubul CFR 1907 Cluj dorește să facă următoarele precizări:
Pentru ca toată lumea să cunoască motivului real al despărțirii lui Mihai Mincă de CFR Cluj, suntem nevoiți să dezmințim cele declarate de fotbalist despre clubul nostru și despre antrenorul echipei, Dan Petrescu. Așadar, decizia ca portarul să părăsească echipa din Gruia a aparținut în totalitate clubului, și nici decum antrenorului. Dan Petrescu a fost cel care l-a susținut la venirea sa la CFR, i-a dat o șansă și chiar a solicitat oficialilor clubului să îi mărească salariul de la 7000 euro cât avea până atunci, la 10000 de euro. Toate aceste lucruri s-au întâmplat, în ciuda faptului că jucătorul era cunoscut în viața echipei ca fiind unul cu grave probleme de disciplină și cu antecedente în ceea ce privește ieșirile în decor.
În seara dinaintea ultimei zile a cantonamentului din Slovenia, Mihai Mincă a consumat băuturi alcoolice, a produs daune la hotelul în care echipa noastră era cazată, iar dimineața, la antrenament, a apărut în stare de ebrietate, a vociferat și nu s-a pregătit corespunzător. Toate aceste lucruri, i-au făcut pe conducătorii echipei noastre să rezilieze contractul cu jucătorul de comun acord, cu toate că Dan Petrescu a insistat ca portarul să mai primească o șansă.
Ne pare rău că trebuie să dezvăluim aceste informații care nu îl pun într-o lumină favorabilă pe Mihai Mincă. E anormal ca un fotbalist să declare asemenea lucruri despre clubul alături de care a câștigat două trofee, alături de care a petrecut 7 ani, dar și despre omul Dan Petrescu, care l-a susținut necondiționat la CFR.
Ne-am respectat mereu jucătorii care au muncit pentru acest club, însă așteptăm și noi puțină decență", se arată în comunicatul remis de CFR Cluj.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , mihai minca , dan petrescu minca , minca dat afara de cfr , minca bautura
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...