Mihai Teja, nemulțumit după remiza lui FC Botoșani cu Hermannstadt: ”Putem mult mai mult!”
articol scris de Digi Sport01.08.2022, 22:47
FC Botoșani a reușit doar un egal la Mediaș contra celor de la FC Hermannstadt, scor 1-1, în etapa a treia din Liga 1.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Mihai Teja, nemulțumit după remiza lui FC Botoșani cu Hermannstadt: ”Putem mult mai mult!”
Mihai Teja a mărturisit după partida contra celor de la Hermannstadt că nu este pe deplin mulțumit de jocul făcut de echipa sa, deși FC Botoșani a reușit să egaleze.
Antrenorul moldovenilor crede că echipa sa a primit un gol mult prea ușor, care ar fi putut fi evitat.
”Ne doream să câștigăm. Am făcut o primă repriză destul de slabă, nu ne-am creat ocazii, nu am avut dinamică bună și nici circulație rapidă a balonului. Am luat un gol. Am încercat să preluăm inițiativa, am revenit în joc și am avut ocazii, dar nu am reușit să înscriem.
Îmi doream mai mult și ca rezultat și ca joc. Putem mult mai mult și sper să devenim o echipă mai omogenă și mai incisivă. Trebuie să fim atenți pe faza defensivă. Am luat un gol simplu, de evitat. Mai e mult de lucrat la omogenitate, la dinamica jucătorilor. Mai sunt multe de lucrat pentru a scoate din joc un adversar care se pune pe două linii, așa cum a fost Hermannstadt”, a declarat Mihai Teja după meci.
Teja a vorbit și despre trecutul său la Gaz Metan Mediaș. Antrenorul a mărturisit că se bucură că a revenit pe stadionul din Mediaș, însă nu înțelege cum o echipă precum Gaz Metan a ajuns în faliment.
”Sunt sentimente frumoase, am avut două mandate foarte bune la Mediaș și îmi pare rău că echipa nu mai există. Toată lumea e supărata, nici acum nu știu de ce s-a întâmplat asta. Nu pot să îmi dau seama.
O echipă care avea echilibru financiar, a fost și în play-off și în cupele europene. Am întâlnit oameni frumoși, cu calitate, am făcut și o parte din istoria lor. Îmi doresc ca fotbalul medieșean să revină, e destul de greu, dar îmi doresc”, a declarat Mihai Teja.
Etichete: fc botosani , mihai teja , hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rosangela „Janja” da Silva, prima doamnă a Braziliei, l-a insultat pe Elon Musk, sâmbătă, cu două...