Mihai Teja, după ultimul meci la FCSB: "Mă bucur că mi s-a scandat numele, înseamnă că mi-a fost apreciată munca"
19.05.2019, 23:33VIDEO FCSB - CFR Cluj 1-0 | Mihai Teja şi-a încheiat mandatul pe banca FCSB cu o victorie în faţa campioanei, iar la finalul partidei a ţinut să le mulţumească tuturor colaboratorilor săi. De asemenea, tehnicianul a spus că este mândru pentru că fanii prezenţi pe Arena Naţională i-au scandat numele.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
"Mă bucur că am câştigat, chiar dacă punctele nu mai contau. Vreau să-i felicit pe jucători, pentru că sunt nişte băieţi extraordinari şi nişte caractere extraordinare. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu ei şi sunt sigur că vor ajunge şi mai sus, pentru că au calitate foarte bună.
Mulţumesc fanilor şi tuturor celor care au muncit lângă mine. Cred că am făcut şi lucruri bune şi sper ca pe viitor să facă performanţă Steaua, pentru că sunt toate condiţiile necesare. Le-am spus jucătorilor că, pentru mine, ei sunt adevăraţii campioni. Sunt mândru că galeria mi-a scandat numele. Înseamnă că munca mi-a fost apreciată", a declarat Teja.
Antrenorul de 40 de ani a precizat categoric că nu mai există vreo şansă de a continua pe banca roş-albaştrilor, dar speră să-şi găsească repede echipă.
"Nu se mai poate continua. Dar vreau să antrenez, pentru că am pasiune pentru asta. Aşa îţi creşte experienţa şi poţi deveni mai bun, mai puternic", a spus Teja.
Singurul regret al lui Mihai Teja
Singurul regret pe care Mihai Teja îl are la sfârşitul mandatului său la FCSB este că nu a cucerit titlul, obiectivul pentru care a fost adus în locul lui Nicolae Dică.
"Regret că nu am reuşit să luăm campionatul. Cred că lucrurile mergeau spre bine. În rest, îi mulţumesc domnului Becali că mi-a dat şansa să antrenez echipa la care am jucat când eram copil. Mi s-a îndeplinit un vis", a conchis Mihai Teja.
Etichete: mihai teja , play-off liga 1 , meciuri liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lipsa autostrăzilor din țara noastră este taxată dur de ambasadorul Turciei în România, Özgür...