Teja, despre șansele la titlu ale celor de la FCSB: "Se poate întâmpla orice, am văzut şi săptămâna asta în Liga Campionilor"
10.05.2019, 12:36Antrenorul celor de la FCSB, Mihai Teja, a vorbit, într-o conferinţă de presă, despre șansele pe care echipa sa le mai are la titlu. Tehnicianul a afirmat că în fotbal se poate întâmpla orice şi a dat exemplu calificările in extremis în finala Champions League obţinute în această săptămână de Liverpool şi Tottenham.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Întrebat dacă Universitatea Craiova o poate învinge în deplasare pe CFR Cluj, în condiţiile în care aceasta din urmă are nevoie doar de un punct pentru a câştiga titlul, Teja a răspuns: "În fotbal se poate întâmpla orice, am văzut şi săptămâna asta în Liga Campionilor. Din păcate noi nu suntem la mâna noastră. Şi e foarte greu. Trebuie să fii la mâna ta ca să fii pregătit pentru ce e mai bine. Aşa că noi aşteptăm. Se poate întâmpla, de ce nu? Craiova este o echipă bună, o echipă puternică şi atunci totul e posibil. Eu cred în continuare. Nu ştiu dacă egalul avantajează ambele echipe (n.r. - CFR Cluj şi Universitatea Craiova)... depinde.
Dacă Viitorul câştigă cu Astra şi apoi cu Craiova... atunci nu mai avantajează egalul pe Craiova. Rămâne la mâna ei Craiova, dar mai bine să îşi ia punctele ca să fie liniştită. Aşa gândesc eu. Şi aşa e normal, rămâi la mâna ta, dar nu ştii dacă poţi să baţi Viitorul acasă. Craiova poate să încurce CFR-ul. E o echipă bună, cu jucători de valoare şi se poate întâmpla orice".
Cu două etape înainte de final, FCSB are 5 puncte în spatele liderului CFR Cluj.
Ce a lipsit FCSB-ului în lupta pentru titlu?
Cu toate acestea, tehnicianul a spus că numai punctele au făcut diferenţa între FCSB şi CFR Cluj în acest sezon. "Titlul s-a pierdut în toate etapele disputate de noi până acum. Ce a lipsit FCSB-ului? Rezultatele, punctele care să facă diferenţa în lupta cu CFR", a afirmat el.
Teja îşi doreşte ca formaţia lui să câştige ultimele două meciuri ale sezonului, cu Sepsi OSK şi CFR Cluj: "Mai sunt două meciuri importante pentru noi, două meciuri pe care vrem să le câştigăm. Mâine este cel mai important, trebuie să fim concentraţi cu Sepsi pentru că ne dorim să luăm cele trei puncte.
Sper să realizăm acest obiectiv şi să demonstrăm că suntem echipa cea mai bună. Mie mi-e indiferent că este o altă conducere tehnică la adversari. Sepsi este oricum o echipă bună, a demonstrat asta calificându-se în play-off. Dar noi trebuie să mergem acolo şi să câştigăm".
FCSB o întâlneşte, sâmbătă, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1, pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a, penultima a play-off-ului Ligii 1.
Etichete: mihai teja , liga 1 2018 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...