Mihai Stoica știe cine este noul selecționer al României: ”N-aveți încredere?”
articol scris de Digi Sport14.12.2021, 09:29
Postul de selecționer al României este în continuare vacant, la două săptămâni de la expirarea contractului lui Mirel Rădoi.
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Ultimul antrenor cu care Federația Română a negociat este Dan Petrescu, cel care, însă, a preferat, cel puțin conform celor spuse public de antrenorul lui CFR, să amâne momentul în care va oferi răspunsul final până după meciul cu FC Argeș, ultimul oficial al clujenilor din acest sezon.
Mihai Stoica știe cine este noul selecționer al României
În ciuda celor spuse de antrenor, Mihai Stoica este convins că Dan Petrescu s-a hotârăt și va accepta oferta de la Federație.
”N-aveți încredere în ce se postează pe rețelele sociale? Dan Vasile Petrescu va fi”, a declarat Mihai Stoica.
Mihai Stoica a făcut referire la o postare pe care fratele lui Dan Petrescu a făcut-o recent pe rețelele sociale. În descrierea unei fotografii cu Mirel Rădoi și Dan Petrescu, Vali Petrescu a scris ”fostul și viitorul selecționer”, indicând că fratele său va prelua echipa națională.
Când vrea Federația să anunțe noul selecționer
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a anunțat că noul selecționer va fi cunoscut cel târziu pe 20 decembrie.
"Aveți răbdare, nu rămânem fără selecționer, stați liniștiți! S-ar putea să fie după tragerea la sorți, în orice caz, până în data de 20 o să avem selecționer, nu are sens să discutăm acum.
Propunerile au fost făcute în cadrul comisiei tehnice acum ceva vreme și ați văzut cu cine s-a discutat, nu e un secret. Aștept toate răspunsurile, da", a spus Mihai Stoichiță.
Etichete: mihai stoica , dan petrescu , selectioner romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a îndemnat din nou, luni, la pace în Ucraina după ce președintele american Joe Biden a...