Mihai Stoica, ironic după ce Petrescu a anunțat că pleacă de la CFR Cluj: ”Cum facem, nea Dane barosane?”
articol scris de Digi Sport02.11.2020, 08:17
CFR Cluj a fost învinsă, scor 1-2, de Gaz Metan Mediaș, meci la finele căruia Dan Petrescu a anunțat că vrea să plece de pe banca campioanei, din cauza repetatelor greșeli de arbitraj.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La scurt timp după discursul neașteptat al antrenorului de la CFR Cluj, Mihai Stoica, managerul general de la FCSB reacționat, printr-o postare ironică pe Facebook.
Reacția lui Mihai Stoica, după ce Dan Petrescu a anunțat că pleacă de la CFR Cluj
”Păi cu penalty-ul Voluntariului de etapa trecută cum facem, nea Dane barosane venit din străinătate”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.
Momentul la care a făcut referire Mihai Stoica a avut loc runda trecută, în meciul câștigat de CFR Cluj cu 1-0 la Voluntari. În minutul 84 al partidei, ilfovenii au solicitat o lovitură de pedeapsă în urma unui duel dintre Denis Ciobotariu și Alexandru Stoica, fază la care arbitrul Lucian Rusandu a fluierat fault în atac.
VIDEO cu duelul dintre Denis Ciobotariu și Alexandru Stoica:
Acum, o rundă mai târziu, CFR Cluj a pierdut cu Gaz Metan Mediaș, partidă în care oficialii campioanei au solicitat două lovituri de pedeapsă, în minutele 65, în urma unui duel dintre Păun și Romeo, și 77, după ce același Păun a căzut în careu după un duel cu Arceus. De asemenea, cei de la CFR au transmis că golul anulat pe motiv de ofsaid lui Valentin Costache în minutul 68 a fost regulamentar.
Din cauza celor întâmplate, Dan Petrescu și-a anunțat plecarea, în timp ce Marius Bilașco a declarat că CFR nu se va prezenta la meciul cu FC Argeș de etapa viitoare.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - Gaz Metan 1-2:
Etichete: dan petrescu , meme stoica , arbitraj liga 1 , cfr cluj gaz metan medias , dan petrescu pleacă de la cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...