Mihai Stoica iese la atac după FCSB - Rapid 3-1. "Gest dezgustător! Obscenități incalificabile"
articol scris de Digi Sport07.11.2022, 09:45
Mihai Stoica (57 de ani) a ținut să le transmită un mesaj rivalilor de la Rapid, după victoria FCSB-ului din derby, 3-1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Oficialul vicecampioanei României i-a atacat pe suporterii oaspeți prezenți pe Arena Națională și i-a acuzat că nu au respectat momentul de reculegere în memoria unui suporter decedat în urmă cu doar câteva zile
Mihai Stoica, mesaj după derby-ul dintre FCSB - Rapid 3-1
"Un meci câştigat pentru cei peste 27.000 stelişti care ne-au rămas alături într-un moment extrem de delicat şi care au extins Peluza Nord Steaua Oficial pe tot stadionul.
Un meci câştigat pentru Bassa şi pentru gestul dezgustător făcut de cei 4.000 care au vizionat partida de la înălţime (o partidă pe care n-o vor uita niciodată) şi nu i-au respectat memoria, deşi noua lor conducere e foarte sensibilă dacă aude un cântec care aparţine folclorului acestor meciuri, dar nu aude obscenităţile incalificabile expectorate de ai lor la adresa noastră. Un meci câştigat cu inima", a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
De asemenea, Mihai Stoica a ținut să-i "înțepe" și pe conducătorii Rapidului, care au amenințat înainte de meci că în cazul unor scandări rasiste vor scoate echipa de pe teren.
VIDEO REZUMAT FCSB - Rapid 3-1
FCSB - Rapid, record de asistență pentru acest sezon
Potrivit anunțului făcut la stația de amplificare a Arenei Naționale, pe stadion au fost 31.233 de spectatori, ceea ce face ca meciul dintre FCSB și Rapid să fie cel cu cea mai mare asistență din acest sezon de Liga 1.
Derby-ul de pe Arena Națională depășește cu mult meciul care era până acum lider la capitolul asistență în acest sezon de Liga 1, Universitatea Cluj - CFR Cluj, disputat cu 24.500 de spectatori în tribune.
Podiumul este completat de un alt derby local, U Craiova 1948 - Universitatea Craiova, la care au asistat 23.211 de fani.
În acest sezon, a mai fost un singur meci disputat cu peste 20.000 de spectatori în tribune, Universitatea Craiova - FCSB, la care au asistat 21.100 de spectatori.
Imaginile atmosferei de pe Arena Națională
Galerie Foto
Etichete: derby , mihai stoica , fcsb - rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...