Exclusiv Mihai Rotaru, reacție după ce Andrei Ivan a ratat un penalty cu FCSB: "Mi-a dat mesaj la ora două noaptea"
articol scris de Digi Sport04.05.2023, 20:35
Andrei Ivan (26 de ani) a fost protagonistul unui moment cum rar se vede pe un teren de fotbal. În meciul cu FCSB, atacantul Universității Craiova a executat lamentabil un penalty, pe final, iar faza a devenit imediat extrem de discutată.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mihai Rotaru: "Dacă ar repeta de 100 de ori să dea așa, nu ar reuși"
Execuția nouarului a fost numită de comentatori "cel mai prost penalty bătut vreodată în Liga 1", iar Ivan, un monument de tristețe la finalul partidei, a fost consolat chiar și de adversarii de la FCSB, precum Thomas Neubert sau Florinel Coman.
Patronul Craiovei, Mihai Rotaru, i-a găsit circumstanțe atenuante lui Andrei Ivan și a precizat că nu e supărat pe căpitanul "alb-albaștrilor".
"E de neînțeles, la fel cu ce a spus și domnul Cârțu: cred că, dacă ar repeta de 100 de ori să dea așa, nu ar reuși. Mai sunt și alte explicații, că nu știu ce jucător de la FCSB a săpat în gazon, la 11 metri, dar astea se practică, aici trebuie să fii stăpân pe tine. (...)
Am simțit ce au simțit toți suporterii Craiovei, că sunt supărați, ceea ce simte orice suporter al FCSB-ului când a ratat Pârvulescu la Ludogorets și au pierdut 25 de milioane. Sau ce au simțit cei de la CFR când Deac și încă cineva au ratat penalty-uri când ei se calificau în Champions League, alți 25 de milioane.
Ce s-a simțit când a ratat Roberto Baggio la Cupa Mondială? Au fost și execuții hilare de-a lungul timpului, dar nu putem să punem cariera unui jucător pe seama unui penalty. E un moment crucial, important, dar nu judecăm un fotbalist sau o echipă după un moment.
Dar noi nu putem lega performanțele Universității din acea seară de un moment. Da, a fost ratarea care ne-a durut foarte tare, dar pe mine m-a durut că, în loc să ne concentrăm în acele minute, noi stăteam să ne consolăm. Aici putem să spunem cumva că am făcut un pas în spate. Trebuia să ridicăm capul și să ne batem. Nu este adevărat că am ieșit din stadion", a spus Mihai Rotaru, la Fotbal Club.
Mihai Rotaru: "Andrei Ivan mi-a dat mesaj pe la ora 02:00 noaptea"
Rotaru a dezvăluit ce a făcut Andrei Ivan după ce a ratat acel penalty, care s-a dovedit decisiv. În plus, patronul oltenilor spune că nu e supărat că atacantul a postat acel mesaj pe rețelele sociale.
"Au fost sentimentele lui. Mi-a dat mesaj pe la 2 noaptea, nu am vorbit cu el după meci, și mi-a zis: nea Mihai, îmi pare rău că am dezamăgit atâta lume, mă simt neputincios, în acest moment, nu știu ce să fac.
Noi avem datoria ca și club să sprijinim oamenii care sunt lângă noi, pentru că suntem o familie, așa cum a fost Craiova Maximă. Și noi trebuie să-l sprijinim pe Andrei, este un jucător fabulos, un jucător foarte bun, care are o perspectivă bună, pentru că încă este tânăr.
Trebuie să fim alături de ei când e greu. După aceea, cum îi sprijinim și care sunt acțiunile noastre pentru a-i face să fie mai buni, poate fi și o acțiune coercitivă. Nu să pedepsești un jucător când ratează penalty.
Clar că presiunea cea mai mare pe el sunt cei 30.000 de oameni care au rămas înmărmuriți. Eu am simțit-o în străfundurile mele. Nu trageți concluzia că noi doar îi mângâiem pe cap, este o greșeală", a explicat Rotaru.
Patronul oltenilor regretă enorm că echipa sa nu a câștigat și a explicat că doar ghinionul pur au dus echipa în această situație.
"Cine a fost cel mai bun jucător de pe teren din acest joc, conform tuturor aprecierilor? Târnovanu. Eu cred că asta spune multe, dacă nu cumva spune tot. Eu cred că putem să spunem în unele momente pe seama ghinionului acest eșec, sportiv vorbind.
Când sunt 3 goluri clare, 3 super salvări, când FCSB nu are decât un singur șut la poartă, iar acela e golul 2, sau două șuturi, dacă punem și capul lui Compagno, nu cred că i s-a mai întâmplat FCSB -ului așa ceva de ani de zile, cu un singur șut.
Era un teren...din tribună simțeai că sunt gropi, că pur și simplu nu te poți ridica. A venit acel penalty ratat. Sunt convins că, dacă ar fi înscris Andrei, noi am fi câștigat. Și drept ar fi fost să câștigăm. A fost o nedreptate.
Mai dureros a fost să vedem apoi că și CFR a pierdut, ținând cont că noi i-am dominat total, și pe ei, am avut bară, am condus Farul, am fi fost azi pe primul loc. Dar nu o pun pe lipsa unei maturități, ci pe seama ghinionului", a precizat Rotaru.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - FCSB 1-2:
Etichete: mihai rotaru , andrei ivan , universitatea craiova - fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...