Mihai Rotaru a venit cu replica pentru Dan Nistor: ”Vorbește neaflat în treabă”
articol scris de Digi Sport16.08.2024, 09:59
După 3 ani petrecuți la Universitatea Craiova, Dan Nistor (36 de ani) a plecat din Bănie în februarie 2023 și a semnat cu U Cluj.
Cupa României: Oțelul - Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: CSM Reșița - Csikszereda, marți, 20:00, DGS 2
Totuși, la mai bine de un an de la despărțirea de olteni, veteranul a spus lucrurilor pe nume.
Mihai Rotaru: ”Înseamnă că au o problemă dacă s-au sifonat între ei”
După ce Dan Nistor a acuzat o parte din foștii colegi, dar și anumite persoane din conducere, Mihai Rotaru a venit cu replica.
Patronul oltenilor a recunoscut că are o relație bună fotbalistul Universității Cluj, însă nu s-a ferit să îl atenționeze.
”(n.r. – Ați fost influențat să îl dați afară pe Nistor?) Nu, nu. De cine? De finul lui, Papp, Bălașa sau Ivan, de cine? Știți foarte bine că Dan Nistor mai vorbește neaflat în treabă, este prietenul meu. Păi gașca lor era Papp, Mateiu, Bălașa, Nistor, Bancu.
Înseamnă că au o problemă dacă s-au sifonat între ei. Bancu este finul lui Nistor, l-a cununat și i-a botezat copilul. El mai are ieșiri de genul ăsta. A zis că am fost influențat, ideea e de cine aș fi putut să fiu influențat.
(n.r. – Era mai bine să fie păstrat Nistor?) Nu, pentru Universitatea Craiova nu. A fost o decizie tactică, în sezonul viitor urma să jucăm cu underul pe poziția lui Nistor. Avem o problemă la Craiova în momentul acesta, pentru că Danciu nu joacă deloc, Gașpar nu a debutat.
Această regulă face și mult rău, nu contestă nimeni lucrurile bune. Gașpar ar fi trebuit să aibă cinci, șase meciuri, la fel și Barbu. Pe Benga l-am dat în Liga 2, e ok că ne-au putut dispensa de el, dar de Danciu, Bană, Gașpar și Barbu avem nevoie să acopere această regulă”, a spus Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.
Ce a declarat Dan Nistor
Dan Nistor nu s-a ferit de cuvinte și a dezvăluit ce s-a întâmplat în finalul perioadei pe care a petrecut-o la Craiova.
"Am semnat prelungirea contractului și după două săptămâni s-a renunțat la mine. Eram vocal, dar ce am zis eu se adeverește.
Atunci ziceau că e cel mai slab sezon și am luat Cupa și Supercupa. De când am plecat eu, nu știu dacă a mai câștigat ceva.
Am spus ce nu îmi plăcea în vestiar. Iar anumiți jucători care vorbeau cu patronul s-au plâns mai departe că am gura mare.
A fost și o ambiție personală. S-au gândit 'e bătrân, să-l dăm afară'. Nu nea Mihai Rotaru, persoanele din jurul dânsului, care își dau cu părerea. A fost influențat.
Am vrut să dovedesc că nu e așa. Eu știam ce pot și o să mai dovedesc în continuare că vârsta e doar un număr pentru mine", a declarat Nistor, conform Prosport.
Etichete: liga 1 , u cluj , universitatea craiova , universitatea cluj , superliga , dan nistor , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Dispozitivul care l-a ucis pe generalul-locotenent Igor Kirillov, marţi dimineaţă, la Moscova a...