Mihai Roman, ţinta Stelei. Replica celor de la Pandurii: "600.000 nu e un preţ corect! E prea puţin"
25.11.2014, 16:19Steaua va căuta în această iarnă soluţii ofensive, din cauza incertitudinii care planează asupra situaţiei lui Raul Rusescu. Operat la osul zigomatic în urmă cu 3 săptămâni, atacantul nu a primit încă informaţii asupra perioadei de recuperare, dar un lucru este sigur: nu va mai evolua în 2014.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Urmărit de mai multe grupări din Franţa, dar şi de Chievo, Claudiu Keşeru s-ar putea despărţi de gruparea roş-albastră în această iarnă, un motiv în plus pentru oficialii campioanei să înceapă de acum să se orienteze pentru posibili înlocuitori. Unul dintre aceştia ar putea fi vârful celor de la Pandurii, Mihai Roman, convocat în premieră la naţională pentru amicalul cu Danemarca.
Antrenorul formaţiei gorjene, Petre Grigoraş, a vorbit despre posibila plecare a jucătorului său la Steaua.
"Din ce ştiu eu, nu a avut nicio discuţie între cele două cluburi, sunt doar zvonuri care au apărut. Stelei îi va fi destul de greu să îl ia momentan. Dacă va fi să se facă, atunci înseamnă că şi Steaua îl doreşte foarte, foarte mult şi clubul Pandurii Târgu Jiu va fi foarte, foarte mulţumit. 600.000 nu e un preţ corect. Din punctul meu de vedere e prea puţin. Dacă aş fi conducător la clubul Pandurii eu nu i-aş da drumul cu 600.000 de euro. Asta e părerea mea, dar nu sunt preşedinte sau patron, eu sunt antrenor", a spus Grigoraş, conform site-ului oficial al grupării gorjene.
Tehnicianul a menţionat că Mihai Roman are nevoie de Pandurii Târgu Jiu pentru că este important la vârsta lui să joace. "El este un jucător pe care îl apreciez foarte mult, are şi tinereţea şi valoroarea de partea lui. A început să joace din ce în ce mai bine în ultimul timp pentru că a avut o perioadă la Săgeata Năvodari în care nu a evoluat din cauza unei accidentări. Eu am spus că el are nevoie de jocuri, aşa cum şi Pandurii Târgu Jiu are nevoie de el. Am discutat cu el, nu ştie absolut nimic pentru că nu a vorbit cu nimeni", a precizat Grigoraş.
Atacantul Mihai Alexandru Roman a semnat, în iulie, un contract pe un an, cu opţiune de prelungire pe încă doi ani cu Pandurii Târgu Jiu. Roman, în vârstă de 22 de ani, a fost component al echipelor Universitatea Craiova, Petrolul Ploieşti, Universitatea Cluj, CS Turnu Severin şi Săgeata Năvodari.
22 de ani are Mihai Roman
7 goluri în 15 meciuri în toate competiţiile a înscris Roman pentru Pandurii în acest sezon
Etichete: steaua , pandurii , transfer , mihai roman , mihai roman la steaua , transfer mihai roman steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...