Video Exclusiv Mihai Iosif, criticat de Daniel Pancu pentru mutarea făcută în derby-ul Rapid – Dinamo
26.02.2022, 23:15Rapid și Dinamo au încheiat la egalitate, scor 1-1, pe Arena Națională, în direct pe Digi Sport 1, în cadrul etapei cu numărul 28 din Liga 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Daniel Pancu: "Soarta lui Mihai Iosif e hotărâtă"
La Digi Sport Special, Daniel Pancu, fost antrenor la Rapid, l-a criticat pe Mihai Iosif pentru mutarea făcută în repriza a doua a derby-ului.
Antrenorul Rapidului a decis să schimbe sistemul în minutul 60, din 4-1-4-1 în 4-4-2.
- Rapid are 9 meciuri la rând fără victorie în Liga 1 și mai are șanse pur teoretice pentru a se califica în play-off.
"Au făcut o primă repriză extraordinară, de ce spune Săpunaru că au fost slabi? În niciun caz, mi-au plăcut în multe momente. Doar că în momentul în care Iosif a mutat ofensiv, cu doi atacanți. Dar ofensivitatea unei echipe nu e dată de numărul de atacanți prezenți de pe teren. E dată de frecvența acțiunilor ofensivi și de câți oameni duci în careu. Lucrurile mergeau foarte bine, pentru că atât Săpunaru, cât și Kait, veneau cu elementul-surpriză, cu fața la joc. Pe lângă faza de construcție, apăreau și la finalizare. Ei creau superioritate în careul lui Dinamo.
Schimbând sistemul, nu faci decât să apelezi frecvent la mingi lungi, nu a mai fost nicio acțiune. Sporadic, Rareș Ilie a mai încercat să intre în combinații. Când apelezi la mingi lungi, se poate întâmpla orice, e mult hazard, lucruri care nu-mi plac. Din păcate, s-a întâmplat asta în multe momente în acest campionat la Rapid.
Rapid a pierdut mijlocul terenului. Dinamo, dacă era puțin mai atentă, poate chiar câștiga. Spune bine Săpunaru de agresivitate, dar la finalizare. E păcat să-ți creezi atât de multe ocazii într-un derby, e un meci important pentru suporteri. Ai posibilitatea să ștergi imaginea unei serii negative.
Și eu am fost sub o presiune mare de tot la Iași. Am spus-o înainte de meci, că dacă nu câștigă, soarta lui Iosif e cam hotărâtă. Ca buget, Rapid e de locul 7-9. Dar putea să obțină locul 6, după echilibrul campionatului, dacă erau atenți în anumite jocuri, au pierdut puncte ușor. Puteau prinde play-off-ul.
E foarte ciudat, că fiind o echipă nouă, au arătat foarte bine ca o echipă neomogenă, dar n-au mai obținut rezultate când au fost o echipă omogenă. E un mare semn de întrebare. Au început campionatul pe un val de entuziasm fantastic, cu suporterii alături. Un mare semnal de alarmă trebuia să fie că, în multe meciuri câștigate, cel mai bun om al lor a fost portarul", a spus Daniel Pancu la Digi Sport.
VIDEO Rezumatul meciului Rapid - Dinamo 1-1
Clasamentul Ligii 1
Foto: flashscore.ro
Etichete: liga 1 , rapid , dinamo , pancu , daniel pancu , mihai iosif , iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...