Mihai Costea a dat Steaua în judecată pentru amenda-record primită
30.05.2014, 12:52Mihai Costea, jucător aflat încă sub contract cu Steaua, dar care nu a mai contat pentru Laurențiu Reghecampf în ultimul an, a dat în judecată clubul din Ghencea, pentru a-și recupera integral salariul.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Vara trecută, Costea a intrat în conflict cu antrenorul Stelei, când a refuzat să ia masa cu restul colegilor. Roș-albaștrii l-au pedepsit exemplar pe „Nilă”, aplicându-i cea mai mare sancțiune pe care o prevede regulamentul și anume „penalități (reducerea drepturilor financiare) al căror cuantum total, într-un an competiţional, nu poate depăşi 25% din valoarea drepturilor contractuale cuvenite jucătorului”.
Cum Mihai Costea are, începând cu 1 ianuarie 2014, un salariu lunar de 11.000 de euro, scrie Prosport, adică 132.000 de euro pe an, olteanul se vede în situația în care pierde 33.000 de euro din amenzi. Drept urmare, „Nilă” a decis să conteste în instanță decizia de sancționare, încercând să-și recupereze integral banii din salariu.
„Nu ştiu dacă Steaua mi-a luat încă 25% din salariu. Eu sunt încă sub contract cu această echipă, dar nu ştiu ce o să fac de acum încolo", a declarat Costea jr. pentru sursa citată.
Etichete: mihai costea , nila , amenda record , 33000 de euro , salariu 134000 de euro , 25% din salariu , penalitati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...