Foto Mesajul postat de Nedelcearu pe Instagram, după ce a fost obligat de club să spună o "poezie"
24.03.2017, 14:56Ionuţ Nedelcearu se află printre cei 3 dinamovişti care s-au îmbătat pe drumul spre Spania, fiind excluşi din lotul naţionalei U21.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dinamoviştii au fost puşi să îşi ceară scuze public, în faţa camerelor de luat vederi, iar Marius Şumudică e printre cei care au comentat situaţia, susţinând că aceştia păreau prizonieri, care urmau să fie decapitaţi.
Culmea este că reacţia lui Nedelcearu (20 de ani) nu a întârziat să apară, acesta făcând haz de necaz tot public, pe contul personal de Instagram.
"Irak 2017, salvaţi-ne!", a fost mesajul postat de fundaşul lui Cosmin Contra.
"Am văzut filmulețul, mi-a lăsat o impresie urâtă. Nu se poate... Șablon, să-i pui să citească... Dacă le-am luat apărarea până acum, de data asta îi condamn. A părut ca pe vremea comunismului când te scotea la tablă să-ți dea cravata și inelul de pionier.
Urât! Trebuia să vorbească Nedelcearu, cu cuvintele lui. Parcă erau prizonieri și în spate stăteau ăia cu sabia să le ia gâtul. O prostie! Cine a făcut-o, a făcut cea mai mare prostie!”, - Marius Şumudică.
Joi, Nedelcearu (20 de ani), Petre (19 ani) și Dudea (19 ani) au apărut într-un videoclip postat pe contul oficial de Facebook al clubului, FC Dinamo București. Textul a fost citit de Nedelcearu, care a și purtat în câteva rânduri banderola de căpitan a echipei mari a lui Dinamo.
Etichete: sumudica , scandal dinamo , nedelcearu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...