Video Mesajul mobilizator al lui Rednic pentru fani, înaintea revenirii pe banca lui Dinamo. Ce ar vrea să cânte galeria
17.10.2018, 20:41Mircea Rednic este al treilea antrenor de la Dinamo în acest sezon. "Puriul" l-a înlocuit pe Claudiu Niculescu, care a stat rezistat doar 20 de zile, timp în care a condus doar 13 antrenamente. Niculescu venise şi el în locul lui Florin Bratu, cel care a antrenat-o pe Dinamo în startul acestui sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Încă de la conferinţa de prezentare, Mircea Rednic a anunţat că obiectivul său este să o califice pe Dinamo în playoff, acolo unde va putea lupta pentru un loc în cupele europene. Înaintea revenirii sale pe banca formației din Ştefan cel Mare, Rednic a făcut apel la suporterii celor de la Dinamo să vină în număr cât mai mare la partida cu Dunărea Călăraşi.
"Avem foarte multe cântece frumoase şi care mi-au intrat la suflet. Cel mai reprezentativ pentru mine este: <<Fie vreme bună, fie vreme rea, câini până la moarte şi dincolo de ea>>. Dacă ne respectăm şi înţelegem aceste cuvinte, veniţi aproape de echipă. Cum şi eu am lăsat deoparte toate ambiţiile şi orgoliile. Sunt din zodia Berbec, câteodată sunt mai berbec decât toţi berbecii, dar acum am înţeles că Dinamo are nevoie de mine, Dinamo are nevoie de voi şi sper să veniţi şi să fiţi alături de echipă", a spus Mircea Rednic pentru fcdinamo.ro.
Mircea Rednic este la al patrulea mandat la Dinamo
Acesta este al patrulea mandat al lui Rednic la trupa din Ştefan cel Mare, după 2006-2007, 2008-2009 şi 2015-2016. Cu Mircea Rednic la conducerea tehnică a echipei, Dinamo a câștigat ultimul titlu de campioană din istoria clubului, în sezonul 2006-2007, fiind la un pas de calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Ca jucător, Mircea Rednic a evoluat aproape opt sezoane consecutive la Dinamo, din vara anului 1983 până în iarna anului 1990, a câștigat campionatul (1983-1984, 1989-1990), Cupa României (1984, 1986, 1990) și a participat la cele mai importante performanțe în Europa: semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984) și semifinalele Cupei Cupelor (1990).
Partida dintre Dinamo şi Dunărea Călăraşi se va disputa luni, 22 octombrie, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 şi în format LIVE VIDEO & TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: dinamo , mircea rednic , mesaj fani , dunarea calarasi , rednic cantec galerie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...