Exclusiv "Acum urmează săptămâna cu ofertele Stelei, dar Fortes dă răspunsul pe teren!" Mesaj pentru roş-albaştri
07.08.2018, 09:25Carlos Fortes, una dintre revelaţiile acestui început de sezon, a atras deja atenţia, cu 3 goluri în primele 3 etape şi există informaţii că echipele mari din Liga 1 sunt cu ochii pe el. Cristi Pustai, directorul tehnic al neaşteptatului lider din Liga 1, Gaz Metan Mediaş, a transmis un mesaj clar pentru conducerea FRF: "Natural e să îl naturalizăm". Pentru medieșeni urmează duelul cu FCSB, duminică, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După victoria cu Dinamo, 3-2, Pustai a ținut să trimită un mesaj și la adresa echipelor care îl doresc pe portughez, în special celor de la FCSB, care și l-au dorit în această vară și pe Andrei Cristea, un alt fotbalist despre care s-a vorbit foarte mult în ultima perioadă. În cele din urma, Cristea a ales să-și prelungească contractul cu Poli Iași, iar FCSB l-a repatriat pe Raul Rusescu.
"Acum urmează săptămâna cu ofertele Stelei, că ei sunt supersițioși. A fost Andrei Cristea, iar acum trec la Gaz Metan. Dar Fortes dă răspunsul pe teren. Sper să-l dea și dumnică tot pe teren", a spus Pustai, la Digi Sport Special.
În partida de la Voluntari, din etapa a 2-a, Dică şi Mihai Stoica au văzut de la faţa locului golul marcat de vârful Gazului. Întrebat despre un posibil interes al roş-albaştrilor pentru vârful ardelenilor, Mihai Stoica a oferit un răspuns ironic. Mai mult, directorul FCSB s-a distrat copios pe seama aspectului lui Fortes, pe care l-a comparat cu Jason Derulo.
Vârful portughez al celor de la Gaz Metan Mediaş a reuşit un gol superb în partida cu Dinamo. Fortes a avut o finalizare de mare atacant, învingându-l pe Jaime Penedo cu un şut la colţul lung, de la marginea careului mare.
"Bineînţeles că există zvonuri, se vorbeşte despre mine, dar eu încerc să îmi fac bine treaba la Gaz Metan. Am venit cu câteva kilograme în plus când am ajuns aici. De obiecei încerc să joc dintr-o atingere, poate din două, dar nu sunt în cea mai bună formă", a spus Carlos Fortes, la finalul partidei.
Carlos Fortes a fost achiziționat de Gaz Metan la începutul lunii iulie. Atacantul a mai evoluat la mai multe cluburi din ligile inferioare din Portugalia (Vizela, Braga B, Pontinha), dar și în Spania, la Racing B și în Turcia, la Sanliurfaspor.
14 goluri în 61 de meciuri are Fortes la Braga B.
Etichete: liga 1 , gaz metan medias , oferte , cristi pustai , interes , mesaj , fcsb , carlos fortes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...