Melero Marin, maestrul păpușar din spatele lui Pablo Cortacero, a rupt tăcerea. Ce spune despre implicarea la Dinamo
articol scris de Digi Sport30.12.2020, 14:23
Situația de la Dinamo este extrem de tensionată, iar omul de afaceri Melero Marin a oferit primele declarații de la începutul acestei telenovele.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Considerat de mulți omul care a manevrat din umbră noul proiect de la Dinamo, Melero Marin spune că nu a încasat niciun ban de pe urma transferurilor făcute de oamenii lui Pablo Cortacero: "Cine pretinde asta este o canalie meschină!
Niciodată în viața mea nu am încasat vreun euro de la Dinamo sau de la vreo persoană asociată cu acest club. Nu mai am nimic altceva de spus", a spus Melero Marin, pentru GSP.ro.
De ce s-a retras, de fapt, Juan Melero din proiectul Dinamo
Toma Săpașu, apropiat de noua conducere a lui Dinamo, a dezvăluit că Juan Melero s-a retras din proiect pentru că Pablo Cortacero, acționarul majoritar al clubului, nu i-a plătit comisionul care i se cuvinea din urma afacerii, în valoare de 62.500 de euro.
”Domnul Șerdean e băgat în comision, are de luat 62.500 de euro. Fiecare dintre noi are de luat aceeași sumă. Și domnul Melero avea de luat acest comision, de aceea s-a retras, că domnul Cortacero nu i-a făcut această plată. Domnul Cortacero e zero, e zero barat, nu are niciun ban”, a declarat Toma Săpașu, la Prosport Live.
Juan Melero a fost omul care a controlat, la început, afacerea în urma căreia Dinamo a trecut de la Ionuț Negoiță la Pablo Cortacero. Cosmin Contra a anunțat chiar că Melero este cel care i-a oferit anumite garanții, care l-au făcut să revină la echipă, deși avea oferte mult mai tentante din zona Golfului.
Acum, după retragerea lui Juan Melero, clubul a fost gestionat de Pablo Cortacero, Alex Couto și Dorin Șerdean, dar situația este departe de a fi pe calea cea bună. Acționarul majoritar a promis constant că va aduce banii necesari acoperirii datoriilor, însă, nici măcar la mai bine de trei luni, situația financiară a clubului nu s-a îmbunătățit.
Dinamo a terminat anul 2020 pe locul 10, cu 16 puncte. Chindia ocupă ultima poziție care asigură prezența în play-off, cu 20 de puncte.
Etichete: conducere dinamo , patron dinamo , juan melero marin , melero marin , pablo cortacero , investitori spanioli dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...