Video Meciul de la Tg. Mureș chiar putea fi amânat! Articolul din regulament care pune totul pe umerii arbitrului
18.12.2016, 22:44VIDEO ASA Tg. Mureș - Pandurii Tg. Jiu. Se înmulțesc întrebările, după cazul fără precedent în Liga 1, de la meciul dintre ASA Tg. Mureș și Pandurii Tg. Jiu, oprit la pauză, după ce jucătorii oaspeților au refuzat să revină pe teren, din cauza stării deplorabile a suprafeței de joc.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Regulamentul spune clar că arbitrul poate decide să nu dea startul unui joc, dacă terenul este impracticabil. Decizia îi aparține în totalitate, dar Marin Condescu, unul dintre membrii Adunării Generale a Acționarilor de la Pandurii, a declarat că centralul Marius Avram i-a transmis că nu există o literă de regulament care să îi permită să amâne meciul.
Articolul 43 din ROAF, intitulat "Teren de joc impracticabil", îl contrazice pe Marius Avram, iar acest lucru a fost semnalat și de antrenorul de la ACS Poli Timișoara, Ionuț Popa.
"Arbitrul a căzut de două ori, s-a dat peste cap. Ăla e teren impracticabil! Impractibilitatea se constată și se declară numai de către arbitrul jocului. De ce nu s-a oprit jocul? Acel joc, Botoșani - Tg. Mureș și CFR Cluj - ACS Poli Timișoara nu ar fi trebuit să se joace deloc. De ce arbitrii nu respectă ROAF?", a spus Ionuț Popa, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
"Când jucătorii patinau, ce trebuia mai mult? Am jucători de 24-25 de ani, cu perspective în fotbal, care și rup un picior sau își termină ligamentele la un astfel de joc? Cine îi plătește, dacă își termină cariera?", a mai spus antrenorul de la ACS Poli Timișoara.
"Noi mergem la meci, o să discut cu arbitrul problema. Am pe telefon, mi-am notat exact și îi arăt. Am mai pățit cu un arbitru la Iași, când s-a oprit nocturna și a spus că avem 30 de minute. Eu i-am spus că sunt 60 de minute, el a oprit meciul și am câștigat noi contestația", a adăugat Ionuț Popa.
Articolul 43 din "Regulamentul de organizare a activității fotbalistice"
"Articolul 43 - Teren de joc impracticabil
1 Terenul de joc este impracticabil dacă se află în una din următoarele situaţii:
a) dacă aproximativ 1/4 din teren este sub apă, iar adâncimea apei nu mai permite ca mingea să vină în contact cu pământul, astfel încât controlul şi circulaţia mingii sunt împiedicate cu desăvârşire;
b) în caz de furtună, ploaie torenţială, descărcări electrice, ninsori abundente, ceaţă sau viscol sau dacă, urmare a acestora, vizibilitatea este sub 150 de m. Dacă aceste situaţii intervin după începerea jocului, arbitrul va întrerupe jocul;
c) terenul este acoperit cu zăpadă a cărei grosime împiedică controlul şi circulaţia mingii;
d) terenul are una sau mai multe porţiuni acoperite de gheaţă care constituie pericol pentru integritatea corporală a jucătorilor şi arbitrilor.
Impracticabilitatea terenului de joc se constată și se declară numai de către arbitrul jocului.
Ora de începere a jocului se poate amâna sau jocul se poate întrerupe, maxim 60 de minute dacă terenul de joc devine impracticabil.
În situaţiile arătate la art. 43 alin. 1, lit. a) şi c), cluburile organizatoare sunt obligate să ia toate măsurile în vederea readucerii suprafeţei de joc în condiţii care permit desfăşurarea jocului. În caz contrar, vor suporta consecinţele prevederilor regulamentare.
Jocurile care nu pot începe sau nu mai pot fi reluate în condiţiile menţionate mai sus, vor fi programate a doua zi, având aceeaşi oră de începere, cu excepţia jocurilor de juniori, care vor fi reprogramate de forul organizator. Dacă, din aceleaşi cauze obiective, jocurile de seniori nu se dispută nici a doua zi, acestea vor fi reprogramate conform prevederilor regulamentare.
În caz de calamităţi naturale (inundaţii, ninsori abundente etc.), Comitetul Executiv al FRF /LPF/ AJF/AMFB vor adopta măsurile care se impun".
VIDEO O parte din căzăturile dureroase de la ASA - Pandurii
Etichete: video asa tg. mureș - pandurii tg. jiu , asa-pandurii , roaf liga1 , amanare pandurii , amanare asa tg mures - pandurii tg jiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...