Video ”Mbappe” Coman a intrat în istoria roș-albaștrilor! Doar Varga și Dănciulescu mai au astfel de realizări
30.07.2018, 13:40VIDEO FCSB - Dinamo 3-3. Florinel Coman (20 de ani) a început marele meci al fotbalului românesc de pe banca de rezerve, dar a fost introdus la pauză în locul lui Filipe Teixeira (38 de ani), după ce portughezul n-a izbutit o evoluție pe măsura așteptărilor. Cel alintat de patron ”Mbappe” de România a intrat bine în joc și a marcat o ”dublă”, goluri care s-au dovedit însă insuficiente pentru ca FCSB să câștige în ”Derby de România”. Totuși, Coman are motive să fie bucuros, pentru că cele două goluri i-au adus o realizare importantă în plan personal.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul fotbalist al celor de la Viitorul a devenit astfel cel mai tânăr fotbalist din istoria roș-albaștrilor care a înscris o ”dublă” în derby-urile din campionat, potrivit celor de la lpf.ro. În plus, Coman a urcat pe podium, în topul dedicat fotbaliștilor care au punctat de cel puțin două ori într-un astfel de meci, alături de foștii dinamoviști regretatul Iosif ”Piți” Varga și Ionel Dănciulescu.
Mai mult, Florinel Coman a devenit al doilea fotbalist, din istoria confruntărilor FCSB - Dinamo, care marchează o ”dublă” din postura de rezervă. Primul care a izbutit o astfel de realizare este actualul manager general al ”câinilor”, Ionel Dănciulescu. La 6 martie 1996, în FCSB - Dinamo 4-2, Dănciulescu, intrat pe teren în minutul 62, a bifat o ”dublă” pentru roș-albi, în doar 28 de minute!
VIDEO cu primul gol marcat de Coman, direct din corner
VIDEO cu al doilea gol marcat de Coman
Cei mai tineri marcatori de ”duble” în derby-urile FCSB - Dinamo, din campionat
20.03.1960
FCSB - Dinamo 3-3: dublă Iosif Varga pentru Dinamo, 18 ani și 3 luni.
6.03.1996
FCSB - Dinamo 4-2, dublă Ionel Dănciulescu pentru Dinamo, 19 ani și 3 luni.
29.07.2018
FCSB - Dinamo 3-3, dublă Florinel Coman pentru FCSB, 20 ani, 3 luni și 19 zile.
14.10.1963
Dinamo - FCSB 3-2, dublă Constantin Frățilă pentru Dinamo, 21 ani și 13 zile.
4.04.1998
FCSB - Dinamo 5-0, dublă Ionel Dănciulescu pentru FCSB, 21 ani , 3 luni și 29 zile.
De asemenea, după meciul de duminică seară, Eddy Harlem Gnohere (29 de ani) a devenit primul jucător străin cu gol marcat pentru ambele rivale (un gol pentru FCSB, două goluri pentru Dinamo), perfomanță pe care o mai izbutiseră doar românii Ionel Dănciulescu, Denis Șerban, Cătălin Munteanu și Andrei Cristea.
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - Dinamo
Etichete: dinamo , fcsb , video fcsb-dinamo 3-3 , coman dubla video , coman istorie , recorduri coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...