Video Exclusiv Măsura cerută de Ilie Dumitrescu în direct la TV: ”Văd că după fiecare meci cineva țipă”
articol scris de Digi Sport19.09.2023, 00:55
După meciul dintre Farul și FCSB, scor 1-0 în favoarea roș-albaștrilor, și partida dintre CFR Cluj și Petrolul, scor 1-0, a fost umbrită de faze controversate de arbitraj.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Lupii Galbeni” ar fi trebuit să beneficieze de o lovitură de la 11 metri în minutul 48, după o intervenție a lui Ajeti asupra lui Pedro Justiniano, însă cei din camera VAR nu au intervenit, iar Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue.
Ilie Dumitrescu: ”Trebuie să ieși și să spui 'A greșit pentru noi!'”
Ilie Dumitrescu este de părere că toți cei aflați la conducerea cluburilor din România ar trebui să iasă în față de fiecare dată când sunt comise greșeli de arbitraj în favoarea lor.
În opinia specialistului Digi Sport, în acest fel va fi tras un semnal de alarmă, iar greșelile de arbitraj vor fi din ce în ce mai puține.
”Până nu vor ieși toți implicați în fenomen să spună ’Dom-le, în seara asta a greșit pentru noi’, ’aseară a greșit pentru noi’, ’la meciul următor a greșit pentru noi’... nu există.
Văd că după fiecare meci cineva țipă și, dacă ești mai vocal, o să primești cumva la un moment dat ceva, o să ți se întoarcă un avantaj, ceva.
Vorbim de faza lui Ajeti, care este o imprudență enormă, nu ai voie la experiența asta. E practica asta în fenomen: ’Dom-le, dacă m-a ajutat și vorbesc aiurea în seara asta că m-a ajutat și a luat o decizie bună pentru noi, îl ține minte și data viitoare cine știe..’
Trebuie să ieși și să spui ’A greșit pentru noi’. Balaj ar trebui să intre și să spună: ’Dom-le a fost 11 metri. Nu a dat, dar eu consider că a fost 11 metri’. Să fii corect, sincer. Aseară, ’ușor dat, poate a fost, poate nu a fost’. Să spună ’Dom-le, l-a dat ușor’”, a spus Ilie Dumitrescu la emisiunea Fotbal Club
VIDEO Rezumatul partidei CFR Cluj - Petrolul 1-0
Fază controversată la partida Farul - FCSB
Sebastian Colțescu a dictat lovitură de la 11 metri pentru FCSB în minutul 55, după ce Adrian Șut cade în careul constănțenilor în urma unui contact cu Tudor Băluță.
Constănțenii au încercat să protesteze în fața centralului, însă arbitrul și-a menținut decizia și a arătat spre punctul cu var. Darius Olaru, căpitanul roș-albaștrilor, a mers față în față cu Marian Aioani și l-a învins pe goalkeeper-ul constănțenilor de la 11 metri.
Ion Crăciunescu este de părere că Tudor Băluță nu l-a faultat pe Adrian Șut și contrazice decizia luată de Sebastian Colțescu.
”VAR-ul nu a intervenit pentru că a considerat că arbitrul a fost foarte aproape de fază. El era la vreo 3 metri de fază.
Un lucru este cert. După părerea mea nu este lovitură de la 11 metri. Contactul este foarte ușor, contactul nu-i determină în niciun fel căderea. El cade în față fără vreo justificare. Este o atingere și apoi își aduce aminte și cate. Nu este penalty, este galben pentru simulare. Uitați-vă cum sare și după rămâne pe picioare. Faultul respectiv nu are niciun efect.
Fotbalul este un sport de contact”, a declarat Ion Crăciunescu, la Fotbal Club.
VIDEO Rezumatul partidei Farul - FCSB 0-1
Etichete: cfr cluj , arbitraj , petrolul , gigi becali , farul , cristi balaj , ilie dumitrescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...