Marius Șumudică nu revine la Rapid: “Dacă într-adevăr m-ar fi vrut, mă căutau în vară”
25.09.2012, 22:23Anunţat de George Copos că nu mai are ce căuta la Rapid cât timp acesta va fi finanţator, Şumudică nu suspină. Şi-ar fi dorit să fi fost căutat de patronul giuleştean în vară, nu acum.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Mai mult, fostul tehnician al giuleștenilor spune că nici nu se pune problema să încerce să-i ia locul lui Sabău pe banca feroviarilor.
“Jur, deci vă spun cu mâna pe inimă că sunt alături de Sabău și îi doresc multă baftă în ceea ce face la Rapid, pe cuvânt. Eu nu pot să fac presiuni de niciun fel, nici din punct de vedere material, nici să pun pe cineva să strige sau, că lumea așa ceva gândește, să vorbesc cu diferiți sponsori ca să-l fac pe domnul Copos să mă pună pe mine la Rapid”, a spus Șumudică.
Acesta a antrenat Rapidul în sezonul 2010-2011 şi a fost dat afară de George Copos în aprilie anul trecut, după o înfrângere acasă cu Sportul.
“Eu am un dezavantaj aici și îi dau dreptate domnului Copos, că sunt un antrenor care nu a dus la capăt un ciclu. Cel mai mult am stat la Rapid 30 de etape, nu am dus un ciclu să de un an, sau un an și jumătate- doi ani, dar nu știu câți antrenori au stat doi ani la alte echipe înainte să vină la Rapid. Eu am fost foarte dezamăgit în vară, când nu a fost absolut nicio discuție cu Marius Șumudică și au fost discuții cu alți antrenori”, a mai spus tehnicianul.
Etichete: sumudica rapid vaslui , sumudica copos ciclu , sumudica sustinere sabau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...