Marius Șumudică dă cărțile pe față și recunoaște: "Am vorbit cu Mihai Rotaru!". De ce nu ar antrena Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport15.08.2022, 08:50
Marius Șumudică (51 de ani) a recunoscut că a fost contactat de Mihai Rotaru înainte ca Mirel Rădoi să fie numit noul antrenor al Universității Craiova.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Tehnicianul lui Al-Raed a revenit în România după ce a fost în cantonament cu trupa din Arabia Saudită, pe care speră ca în noul sezon să o ducă cât mai sus în clasament.
Marius Șumudică recunoaște: "Am vorbit cu Mihai Rotaru"
Șumudică a antrenat ultima dată în România anul trecut, atunci când a început sezonul pe banca celor de la CFR Cluj, însă a plecat după doar 7 etape în urma unor disensiuni cu șefii clubului.
Acesta nu exclude total revenirea în Liga 1, însă spune că nu ar putea să accepte o ofertă din partea Universității Craiova.
"Nu, nu m-a surprins. Am vorbit cu domnul Rotaru şi mi-a explicat de ce fel de antrenor avea nevoie. Nu mi-a făcut ofertă, mie îmi va fi greu să lucrez la Craiova vreodată, pentru că Rotaru e prietenul meu şi nu vreau cu prietenii să mă cert niciodată.
Dar tot timpul am spus de Mirel Rădoi că este unul dintre cei mai buni antrenori ai României, asta e părerea mea. Pentru mine, cel mai greu adversar, când jucam cu FCSB, era atunci când echipa era antrenată de Mirel Rădoi", a spus Marius Șumudică, pe aeroport, la sosirea în România.
Mirel Rădoi, două victorii din două la Craiova
În cele din urmă, oltenii au reușit să-l convingă pe Mirel Rădoi să vină în locul lui Laszlo Balint.
Fostul selecționer a fost curtat în mai multe rânduri de Mihai Rotaru, inclusiv în vară, iar acum oferta trupei din Bănie a fost acceptată de Rădoi.
Noul tehnician al Craiovei are un start bun, cu două victorii din două posibile și o calificare în play-off-ul Conference League.
Oltenii au învins-o categoric pe Zorya Lugansk, 3-0, și s-au impus și în campionat, 1-0, cu CS Mioveni. Totuși, Universitatea Craiova a avut mare noroc la partida cu argeșenii, după ce aceștia au ratat un penalty în finalul confruntării.
VIDEO REZUMAT Universitatea Craiova - CS Mioveni 1-0
Etichete: marius sumudica , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin este deschis să discute despre un acord de încetare a focului cu Ucraina, mediat de...