Marius Șumudică a dezvăluit că i-a ”furat” pixul lui Charalambous, iar antrenorul FCSB-ului a răspuns: ”Eram puțin nebun!”
articol scris de Digi Sport08.04.2023, 16:30
Marius Șumudică (52 de ani) a vorbit recent despre perioada în care era coechipier la Omonia Nikosia cu Elias Charalambous (42 de ani), noul antrenor de la FCSB.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Antrenorul lui Al-Raed a dezvăluit că Charalambous era foarte ”conștiincios” pe vremea când era jucător și se pregătea temeinic pentru meseria de antrenor. Cipriotul își lua întotdeauna notițe, astfel că, la un moment dat, Șumudică i-a ”furat” pixul să nu mai scrie.
Elias Charalambous: ”Eram puțin nebun când jucam fotbal!”
La conferința de presă premergătoare partidei cu CFR Cluj, Elias Charalambous a vorbit la rândul său despre tehnicianul român.
”Marius Șumudică a fost coechipierul meu în Cipru. Îl respect mult ca antrenor și ca persoană. Să fiu sincer, nu citesc prea mult știrile pentru că nu înțeleg, dar cineva mi-a spus că a făcut declarațiile astea despre mine.
Eram puțin nebun când jucam fotbal, aveam întotdeauna în minte să devin antrenor. Da, e adevărat, îmi luam notițe. Glumeam, eram colegi de camera. E o persoană pe care o respect mult și cu care am o relație foarte bună”, a spus Elias Charalambous la conferința de presă.
Marius Șumudică, despre Elias Charalambous
În direct la Digi Sport, Marius Șumudică (52 de ani) i-a făcut un portret lui Charalambous, cu care a fost coleg la Omonia Nicosia.
"Colegul meu de la Omonia, am jucat împreună, am stat și în cameră o perioadă. Un băiat inteligent, cuminte. Eu eram mai golănaș, nu prea mă bate ochiul, îmi dau seama. La un moment dat, i-am luat pixul să nu mai scrie, că-și lua notițe mereu, credeam că are oracol din ăla ca pe vremuri.
E un băiat care merită respectat, a venit să muncească. Știu că a refuzat foarte multe oferte, inclusiv naționala U21 a Ciprului. Am vrut să-l iau să lucreze cu mine, dar nu s-a putut. E un băiat care merită respectat, fiindcă a venit să muncească", a spus Marius Șumudică la emisiunea Liga Digi Sport.
Etichete: marius sumudica , antrenor , elias charalambous , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...