Marius Ștefănescu, două goluri împotriva lui Dinamo! Ce a spus despre noul antrenor al lui Sepsi
articol scris de Digi Sport04.12.2023, 22:12
Sepsi s-a impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la Dinamo, în etapa cu numărul 18 din SuperLiga.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
În urma acestui rezultat, Sepsi este pe locul 10 în clasament, cu 23 de puncte, în timp ce Dinamo rămâne pe locul 15, cu 10 puncte.
Marius Ștefănescu, show în meciul cu Dinamo
Marius Ștefănescu a punctat în minutele 11, respectiv 31, iar la finalul partidei a oferit primele sale declarații. Mijlocașul lui Sepsi a vorbit despre prima reușită, care a fost una superbă, iar mai apoi despre Bernd Storck, antrenorul numit de formația din Sf. Gheorghe în urmă cu 3 zile.
"Un meci greu, dar zic eu că am început bine. Mai ales în prima repriză, am practicat un fotbal bun. Am marcat de două ori, dar știam că și Dinamo va ieși la joc. Am mai avut câteva ocazii, trebuia să închidem meciul. Ne-am apropiat din nou de play-off.
(n.r. despre primul gol) Am cerut mingea în adâncime, știam că Rodriguez are calitate. Mi-am făcut preluarea excelent și am simțit poarta. Nu mi-am propus să fiu golgheter, dar fiecare gol te motivează.
(n.r. despre Bernd Storck) Este de puțin timp, de 3 zile. Așa este de fiecare dată când se schimbă antrenorul. Nu știu daca poți spune în 3 zile cum este un om. Are si dânsul regulile lui", a spus Ștefănescu.
VIDEO cu rezumatul meciului Sepsi - Dinamo 2-1
Etichete: sepsi , superliga , marius ștefănescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...